Shon Weissman este pe lista lui Gigi Becali pentru un transfer la FCSB, dar atacantul israelian ar fi la un pas de o mutare surpriză.
FCSB ar putea avea parte de încă un refuz al unui jucător din străinătate. Fosta campioană dorește să întărească compartimentul ofensiv și i-a făcut o ofertă lui Shon Weissman (30 de ani), rămas liber de contract după experiența de la BW Linz. Se pare că israelianul ar fi în negocieri avansate cu un alt club care evoluează în campionatul Georgiei.
În această vară, atacantul israelian a rămas liber de contract după ce a retrogradat cu austriecii de la BW Linz în liga secundă. La scurt timp, au intrat pe fir mai multe echipe interesate de serviciile experimentatului atacant care a mai trecut prin Spania și Italia.
FCSB i-ar fi făcut o ofertă, la fel ca și Beitar Iesusalim. Pentru Weissman e important să continue tot în străinătate, dar oferta celor de la FCSB a fost lăsată în urmă de cea primită de la Dinamo Batumi (locul 4/Georgia), anunță Sport5.
Georgienii l-ar putea tenta cu un salariu mult mai mare decât cel propus de FCSB deoarece în ceea ce privește performanțele, la echipa georgiană nu ar putea evolua în cupele europene. Dintre toate echipele interesate de serviciile sale, doar FCSB evoluează în Conference League și e una din candidatele la titlu pe plan intern.
De-a lungul carierei, Weissman a trecut pe la echipe din La Liga și Serie A. Cel mai mult a evoluat în Spania pentru Real Valladolid și Granada, în timp ce în Italia a bifat 11 meciuri în Serie A pentru Salernitana. A mai trecut pe la Maccabi Haifa, Maccabi Netanya, Kiryat Shmona și Wolfsberger.
La Valladolid a bifat nu mai puțin de 92 dde meciuri și a marcat 30 de goluri. Ajungea la gruparea iberică după ce devenise golgheter în campionatul austriac, cu Wolfsberger. 4 milioane de euro au plătit spaniolii, care îl cedau trei ani mai târziu, în 2023, la Granada, în schimbul a 3.5 milioane de euro.
Este un fotbalist cu prestații solide și la naționala Israelului, pentru care a adunat 33 de prezențe și a marcat 6 goluri. A evoluat și împotriva României, în 2023, în grupa de calificări pentru Campionatul European, scor 1-1.
Gică Craioveanu a avut numai cuvinte de laudă la adresa israelianului pe care l-a comparat, la înălțime, cu Jean Vlădoiu.
„Eu îl știu. A jucat la Valladolid și la Granada. E puternic, țăpănos, așa, e vârf de careu. Nu e tehnic, dar e marcator și ține bine de minge. Mi-a plăcut la Valladolid, a avut un an bun. E mai mic. E ceva gen (n.r. Alex Pop) sau Jean Vlădoiu”, a spus Gică Craioveanu, la Fotbal Club, de la Digi Sport.