Anderson Ceara (27 de ani), mijlocașul brazilian care aproape a fost transferat de Gigi Becali (67) de la Csikszereda Miercurea Ciuc, a rupt tăcerea prin intermediul unei postări pe care a realizat-o pe platformele de socializare.
Mutarea lui Ceara la FCSB a picat în ultimul moment, iar în jurul ei s-a declanșat un adevărat mister și speculațiile au curs în spațiul public.
Transferul lui Anderson Ceara la FCSB era ca și realizat la finalul săptămânii trecute, iar mijlocașul brazilian trebuia să devină al doilea jucător cumpărat de roș-albaștri în această vară, după internaționalul din Martininca Ronny Labonne (28).
Însă, în preajma vizitei medicale, transferul lui Ceara a picat, iar inițial s-a vehiculat că anumite probleme fizice ale fotbalistului ar fi dus la acest deznodământ.
Însă, nu problemele medicale au fost cauza, iar ProSport a scris despre faptul că detalii din cadrul negocierilor au blocat transferul.
Gigi Becali a dorit să păstreze misterul inițial, însă ulterior a rupt tăcerea despre clauza incredibilă din transferul lui Ceara. Patronul FCSB trebuia să le dea celor de la Csikszereda Miercurea Ciuc un bonus de 100.000 de euro în eventualitatea în care brazilianul bifa 50% din partide și FCSB lua campionatul.
Însă, afaceristul din Pipera a dezvăluit că șefii din Miercurea Ciuc au vrut să încadreze la capitolul „meciuri jucate” și partidele în care Ceara ar fi fost accidentat. „Îți dai seama ce anomalie”, a tunat miliardarul.
În continuare este neclar dacă acesta a fost motivul adevărat din spatele transferului eșuat, însă toată lumea a trecut peste și Anderson Ceara se concentrează deja pe viitor.
El mai are contract cu Csikszereda Miercurea Ciuc până în iunie 2028 și, dacă nu va prinde un alt transfer în această vară, vrea să le închidă gura contestatarilor:
„Nu am timp să plâng. Am multe obiective de atins și multe guri de închis”, a scris brazilianul pe pagina personala de Instagram, în dreptul unor poze cu el din sala de forță.
Trebuie remarcat că sala în care se antrenează Anderson Ceara e cea din Miercurea Ciuc, fapt ce confirmă că fotbalistul va continua alături de Csikszereda, în cazul în care nu va primi o nouă ofertă bună.
Ceara a fost transferat de ciucani în februarie 2024, gratis, la aproape un an distanță după ce s-a despărțit de Santos, din Brazilia.
De atunci și până în prezent a jucat 81 de meciuri pentru Csikszereda, în care a contribuit, printre altele, cu 11 goluri și 16 pase decisive.
Conform site-ului de specialitate Transfermarkt, cota sa de piață este de 750 de mii de euro.