Austriecii sunt nemulțumiți de felul în care a procedat brigada de arbitraj la meciul cu Argentina, iar selecționerul Ralf Rangnick (67 de ani) a răbufnit la conferința de presă.
Fostul manager al clubului de fotbal Manchester United a contestat primul gol marcat de Leo Messi (38 de ani) pe stadionul AT&T din Arlington, Texas.
Austria a fost învinsă de Argentina în runda 2 din Grupa J de la Cupa Mondială, scor 0-2, și va juca un meci extrem de important în ultima etapă, împotriva Algeriei.
Ambele reprezentative au câte 3 puncte și sunt pe locurile 2 și 3 în grupă, în timp ce Argentina conduce clasamentul, cu 6 puncte și s-a calificat deja în fazele eliminatorii. Codașa Grupei J este Iordania, care a părăsit deja turneul final.
Revenind la meciul dintre Argentina și Austria, disputat marți dimineață, 23 iunie 2026, pe stadionul AT&T din Arlington, acesta a fost decis de două goluri marcate de Leo Messi în minutele 38 și 90+5. Același Messi a ratat și un penalty în Texas, în startul confruntării, minutul 9 mai exact.
După fluierul final al jocului, selecționerul Austriei, neamțul Ralf Rangnick s-a declarat nemulțumit de arbitraj și a transmis că primul gol al lui Messi, cel din minutul 38, ar fi trebuit anulat cu ajutorul intervenției VAR, pentru un fault comis de sud-americani pe construcția fazei:
„La primul gol, mi-ar fi plăcut ca arbitrul să facă exact ceea ce a făcut înaintea penalty-ului acordat Argentinei, cel ratat de Messi. Să revizuiască faza.
Dacă ar fi făcut asta, toată lumea ar fi văzut faultul asupra lui Schlager. Aceasta este o problemă clară pe care o avem acum.
Pot repeta de câteva ori ceea ce nu înțeleg. Dacă am opțiunea VAR, de ce nu o folosesc? Este un fault clar asupra lui Xaver Schlager. Dar, din păcate, (n.r. – asistentul) nu a avut curajul să-i spună arbitrului. Este foarte greu de înțeles”, a răbufnit Ralf Rangnick, după înfrângerea cu Argentina.
Presupusul fault despre care vorbește fostul antrenor al lui Manchester United a fost comis de Mac Allister asupra lui Xaver Schlager. Austriacul a rămas întins pe gazon până după marcarea golului de către Leo Messi.
Ralf Rangnick a transmis că a fost dintotdeauna un susținător al implementării tehnologiei VAR în fotbalul mondial, doar că astfel de episoade, în care brigada refuză să revadă anumite faze, îi provoacă un gust amar:
„Am fost unul dintre primii antrenori, sunt 15 ani deja, care a pledat pentru utilizarea acestei tehnologii. Dar atunci trebuie să o folosesc. Aș zice că cel puțin 80% dintre voi, care vă uitați din nou la această scenă, ați spune că este un fault clar”, a completat selecționerul naționalei de fotbal din Austria.