Acasa » Campionatul Mondial 2026 » Kylian Mbappe, record uimitor la Cupa Mondială! I-a lăsat în urmă pe Ronaldo, Messi și Klose

CM 2026 Kylian Mbappe, record uimitor la Cupa Mondială! I-a lăsat în urmă pe Ronaldo, Messi și Klose

Kylian Mbappe, record uimitor la Cupa Mondială! I-a lăsat în urmă pe Ronaldo, Messi și Klose
Kylian Mbappe a marcat două goluri în partida Franța - Irak 3-0. Sursă foto: profimedia. 23 iunie 2026

Kylian Mbappe (27 de ani) a stabilit un record uimitor la Cupa Mondială, marți, 23 iunie 2026, pe stadionul Lincoln Financial Field din Philadelphia, SUA.

Franța a învins-o pe Irak cu scorul de 3-0 în runda 2 a Grupei I, iar două dintre golurile ei au fost înscrise de Mbappe. A fost a doua dublă consecutivă a francezului de la turneul final din SUA, Mexic și Canada.

Kylian Mbappe, primul jucător din istoria Cupei Mondiale care face asta! De câte meciuri a avut nevoie pentru a depăși 15 goluri

Franța și-a asigurat deja un loc în fazele eliminatorii de la Cupa Mondială, după ce marți, 23 iunie, a învins-o pe Irak în runda 2 din Grupa I, scor 3-0.

Kylian Mbappe a deschis scorul în minutul 14, după care tot el a dublat avantajul francezilor în minutul 54. Rezultatul final a fost stabilit în minutul 66 de Ousmane Dembele.

Așadar, Kylian Mbappe a fost eroul meciului și a bifat a doua partidă consecutivă de la Cupa Mondială 2026 în care iese la rampă cu o dublă. Tot două goluri înscrisese și în confruntarea de debut, Franța – Senegal 3-1.

El a ajuns la patru goluri în două meciuri, tot atâtea câte are și Erling Haaland, care de asemenea a bifat două duble pentru Norvegia în primele două partide. Singurul care îi depășește în clasamentul golgheterilor este Leo Messi, care a marcat un hat-trick la debut, în Argentina – Algeria 3-0, și o dublă în runda 2, în Argentina – Austria 2-0.

Însă, Mbappe a devenit unic în istoria Cupei Mondiale, deoarece este primul jucător care depășește borna celor 15 (16) goluri marcate la turneul final în doar 16 jocuri!

El l-a lăsat în urmă pe Ronaldo Nazario, brazilianul, care a marcat primele 15 goluri în 18 partide. De asemenea, Miroslav Klose și Lionel Messi sunt la o distanță mare în spate. Aceștia au avut nevoie de 23, respectiv 27 de meciuri pentru a înscrie 15 goluri la Campionatul Mondial.

Mbappe poate deveni cel mai bun marcator all-time din istoria Cupei Mondiale. Cum arată clasamentul

Pe de altă parte, Kylian Mbappe are toate șansele să devină cel mai bun marcator all-time din istoria Cupei Mondiale. În acest clasament, Messi este lider, cu 18 goluri înscrise la 6 turnee finale.

Urmează apoi Miroslav Klose, cu 16 goluri marcate la 4 turnee finale, iar Kylian Mbappe completează podiumul, cu 16 goluri reușite la 3 turnee finale.

Însă, Klose este retras din activitate de ani buni, iar Messi se află, cel mai probabil, la ultima Cupă Mondială din cariera sa. Și asta pentru că pe 24 iunie va împlini 39 de ani.

În schimb, Mbappe are 27 de ani și, teoretic, va mai putea bifa măcar două ediții de Campionat Mondial până la momentul retragerii.

Și, nu în ultimul rând, clasamentul se poate schimba și la actuala Cupă Mondială, deoarece mai sunt multe meciuri de jucat, iar diferența dintre Messi și Mbappe e de doar două reușite.

Tot în ceea ce îl privește pe Kylian Mbappe, francezul a devenit și primul fotbalist din istoria Campionatului Mondial care marchează un total de 6 duble.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]