Transferul lui Anderson Ceara la FCSB a picat în ultimul moment, după ce fotbalistul brazilian nu a trecut vizita medicală.
Zoltan Szondy, președintele celor de la Csikszereda, a explicat că medicii formației bucureștene au descoperit o problemă la genunchiul jucătorului.
Cele două cluburi ajunseseră la un acord pentru suma de 450.000 de euro, iar Ceara își negociase deja contractul. Brazilianul urma să semneze pentru două sezoane și să primească un salariu de 15.000 de euro pe lună.
„Noi aveam înțelegere, și jucătorul, și agentul au semnat. Eu am și uitat toată povestea. Am fost înștiințat că a picat copilul la controlul medical. Era o problemă adusă din Brazilia, pe care noi o cunoșteam. Avea o problemă la genunchi, pe care au tratat-o prin protejarea și întărirea mușchilor din jur”, a declarat Zoltan Szondy la DigiSport.
Potrivit conducătorului de la Csikszereda, investigația RMN efectuată la București i-a determinat pe medicii FCSB să nu își dea acordul pentru transfer.
„Medicul de la FCSB, din câte am înțeles eu, a spus că genunchiul nu este în ordine după ce au făcut RMN-ul și de aceea pică transferul. Nu vreau să mă cert cu medicul FCSB-ului, dar vorbim despre un jucător care a fost titular la noi tot sezonul. Noi nu îl considerăm accidentat, iar gândirea celor de la FCSB nu vreau să o comentez”, a continuat Szondy.
Anderson Ceara este așteptat să revină la Miercurea Ciuc. Oficialul a precizat că brazilianul poate rămâne la echipă dacă nu va apărea o altă ofertă convenabilă.
„Se întoarce la noi și avem și alte oferte. Nu suntem disperați să vindem. Dacă apare o propunere care ne convine, o vom analiza. Dacă nu, va începe sezonul alături de noi. Eu chiar îl iubesc pe copilul acesta și, din câte știu, se va prezenta la echipă”, a mai spus președintele clubului.
Ceara a încheiat sezonul trecut cu șapte goluri și opt pase decisive în 40 de meciuri. Cotat la 750.000 de euro, brazilianul poate evolua ca mijlocaș dreapta, în spatele atacantului sau extremă dreapta, postul pe care FCSB intenționa să îl folosească.
„Anderson Ceara nu mai, l-am dat înapoi. L-am dat înapoi! Serios, da. Domne’, nu mai este. A căzut transferul. Nu are rost să vorbim acum de ce. A căzut transferul.
Nici eu nu pot să spun. Domne’, nu pot să spun. O să aflați, că voi sunteți buni în treburi din astea, le aflați. Doar că nu pot să spun eu”, a declarat Gigi Becali, la DigiSport.