Acasa » Fotbal Intern » Superliga » Mesajul lui Anderson Ceara după ce a ratat incredibil transferul la FCSB

Mesajul lui Anderson Ceara după ce a ratat incredibil transferul la FCSB

Florentin Dincă
Mesajul lui Anderson Ceara după ce a ratat incredibil transferul la FCSB
Mesajul lui Anderson Ceara dupa ce transferul la FCSB a picat. Foto: Instagram andersonceara99

Anderson Ceara (27 de ani) a ratat în ultima clipă transferul la FCSB, anunțului fiind făcut de către Gigi Becali.

Cu puțin înainte de a afla în mod oficial că mutarea a picat, fotbalistul brazilian a postat un mesaj pe rețelele sociale.

Reacția lui Anderson Ceara după ce transferul la FCSB a picat

Anderson Ceara nu mai ajunge la FCSB, deși bucureștenii erau înțeleși de aproape 10 zile cu Csikszereda pentru transferul fotbalistului.

Echipat în tricoul lui Ronaldo Nazario din naționala Braziliei, extrema sud-americană a postat un mesaj pe rețelele sociale cu puțin timp înainte de a afla și oficial că mutarea la fosta campioană a României a căzut.

Brazilianul s-a lăsat fotografiat într-o sală de forță din Capitală, fără să și scrie vreun text la postare. A adăugat totuși melodie intitulată „Show must go on”. Nu se știe însă dacă pentru cariera sa viitoare sau pentru naționala cariocas la Campionatul Mondial.

Foto captură Digi Sport

Ilie Dumitrescu știe de ce căzut mutarea

Ilie Dumitrescu a părut surprins de faptul că transferul lui Ceara la FCSB a picat și este convins că brazilianul nu a trecut vizita medicală.

„Nu e vorba de bani, pentru că deja se semnase contractul. Numai în zona asta de vizită medicală, dacă s-a găsit ceva. Îi pui clauză, iar dacă nu trece testele medicale…

Banii îi bagi după ce se trece testul medical. Până nu se face controlul medical, nu se face plata. Nu știu, așa sunt pașii, faci vizita medicală și apoi ești prezentat oficial.

Nu cred că e vorba de bani, la Gigi nu e vorba de bani. Nu cred în clauză sau ceva de genul, pentru că altfel nu îl prezenta. Singura variantă e dacă are ceva copilul ăsta. Sperăm că nu”, a declarat Ilie Dumitrescu, la DigiSport.

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]