Acasa » Fotbal Intern » Superliga » E gata! Dinamo l-a transferat oficial pe fotbalistul format la FCSB, așa cum a anunțat ProSport

E gata! Dinamo l-a transferat oficial pe fotbalistul format la FCSB, așa cum a anunțat ProSport

E gata! Dinamo l-a transferat oficial pe fotbalistul format la FCSB, așa cum a anunțat ProSport
FOTO Dinamo București

Dinamo a confirmat mutarea anunțată de ProSport și l-a prezentat oficial pe Răzvan Radu, fundaș stânga în vârstă de 20 de ani, format în academia celor de la FCSB. 

Jucătorul vine de la Metalul Buzău și devine al treilea transfer al verii pentru formația din Ștefan cel Mare.

Dinamo și-a anunțat noul transfer

Mutarea este una interesantă nu doar prin profilul fotbalistului, ci și prin traseul său. Radu a crescut la rivala FCSB, a trecut apoi prin Liga 2, iar acum ajunge la Dinamo într-un moment în care clubul încearcă să reconstruiască lotul sub comanda lui Nuno Campos.

ProSport a anunțat în exclusivitate faptul că Răzvan Radu se află în delegația dinamoviștilor pentru cantonamentul din Polonia, acolo unde „câinii” se pregătesc pentru noul sezon. Ulterior, clubul a oficializat transferul.

Fundașul a semnat un contract valabil inițial pe trei sezoane, cu opțiune de prelungire pentru încă doi ani din partea clubului. Este același tip de acord pe care Dinamo l-a folosit și pentru Ianis Doană și Adrian Manole, ceilalți doi tineri aduși în această perioadă de mercato.

Nuno Campos l-a vrut în cantonamentul din Polonia. Răzvan Radu a fost urmărit de noul staff tehnic, iar Nuno Campos și-a dat acordul pentru ca fotbalistul să intre în programul echipei. Dinamo a plecat spre Polonia pe 18 iunie, pentru cantonamentul programat până pe 2 iulie, iar fundașul stânga va avea ocazia să îl convingă pe antrenor că poate fi o soluție pentru prima echipă.

Sezonul trecut, Radu a evoluat pentru Metalul Buzău, unde a bifat 23 de apariții în toate competițiile și a oferit două pase decisive. A fost descris drept un jucător disciplinat, constant și cu o tehnică bună, profil care a atras atenția dinamoviștilor.

Transferul vine într-o vară agitată pentru Dinamo. După ratarea barajului pentru Conference League, clubul s-a despărțit de Zeljko Kopic și a început o nouă etapă cu Nuno Campos pe bancă.

Nuno Campos a vorbit despre filozifa sa în materie de transferuri

„Oamenii din club cunosc opinia mea despre transferuri. Eu lucrez în cadrul clubului, iar conducerea știe foarte bine care este punctul meu de vedere. Toată lumea are nevoie de jucători în această perioadă.

Nu vreau vorbesc despre jucătorii altor echipe, care nu sunt aici, pentru că nu ar fi corect, pentru acele cluburi, pentru jucători, pentru ce vrem să construim. Sunt jucători care au fost aici, alții care și-au terminat contractele, dar acum încercăm pas cu pas să avem o nouă identitate, să facem o echipă bună. Împreună vrem să facem ceva important” a spus acesta.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]