Mihai Joița, impresarul lui David Kiki, a reacționat, în exclusivitate, pentru ProSport, după ce Gigi Becali (67 de ani) a anunțat că-l dă afară pe fundașul beninez de la FCSB.
David Kiki a ajuns la FCSB în vara anului 2024, după despărțirea de Farul Constanța, fiind transferat din postura de jucător liber de contract.
Fundașul stânga în vârstă de 32 de ani mai are un an de contract cu formația roș-albastră, însă, cu toate acestea, Gigi Becali a declarat, recent, că fotbalistul beninez va pleca de la echipa sa, în această vară.
Impresarul Mihai Joița îl contrazice pe Gigi Becali și susține că, până în acest moment, nu a purtat nicio discuție cu nimeni de la FCSB privind o eventuală despărțire de David Kiki.
Totodată, agentul lui Kiki spune că, în cazul în care se va găsi o soluție avantajoasă atât pentru club, cât și jucător, este deschis să discute despre o plecare a fundașului beninez înainte de expirarea contractului.
„Kiki mai are contract până în 2027. (n.r. Gigi Becali a spus că FCSB se desparte de Kiki în acestă vară) Dacă a zis Gigi Becali, atunci așa a zis… Eu ce pot să spun? Omul a zis ce a zis. Fiecare zice ce vrea. Suntem într-o țară liberă.
Deocamdată, nu am avut nicio discuție cu cei de la FCSB. Jucătorul este în vacanță. Este prematur să vorbim despre asta. E perioada de transferuri. Se poate întâmpla orice.
Jucătorul e la club, are și un președinte care e priceput la fotbal, mă refer la Meme Stoica. Meme e un om care știe când și ce să facă. Deci, nu e nicio problemă. Lucrurile vor decurge normal. Vom vedea.
Dacă va exista o soluție, la un moment dat, și pentru club, și pentru jucător, ca toată lumea să fie mulțumită, atunci nicio problemă, vedem”, a declarat Mihai Joița, în exclusivitate, pentru ProSport.
David Kiki nu a reușit să se impună în primul „11” al celor de la FCSB. Astfel că fundașul a bifat doar opt partide pentru roș-albaștri, în sezonul recent încheiat, acumulând 552 de minute în teren.
De-a lungul carierei, Kiki a mai evoluat pentru ASM Belfort, Chamois Niortais, Stade Brestois, Red Star, Montana, Arda Kardzhali și Farul Constanța.