Tavi Popescu (23 de ani), fotbalist care a traversat un sezon 2025-2026 delicat, cu doar două goluri marcate în 41 de partide, ar fi primit o ofertă din afara granițelor.
Nu din Orientul Mijlociu, așa cum s-a vehiculat în iarnă, când Tavi era dat ca și plecat de la FCSB, ci din Europa, de la o formație de primă ligă.
Tavi Popescu era dat ca și plecat la arabi în ianuarie, după o primă jumătate de sezon modestă bifată în tricoul celor de la FCSB.
În cele din urmă, mutarea nu s-a mai realizat, iar treptat, fotbalistul în vârstă de 23 de ani a părut să intre în forma care l-a consacrat. Mai mult, în ultimele etape ale sezonului, sub comanda lui Marius Baciu, câteva dintre evoluțiile lui au fost chiar entuziasmante.
Astfel, la finalul lunii mai, Mihai Stoica a spus că „nu se pune problema” ca Tavi Popescu să plece de la FCSB, „sub nicio formă”, respectiv împrumut sau vândut definitiv.
Cu toate acestea, a reapărut interesul din afara României pentru Tavi Popescu, iar conform informațiilor intrate în posesia jurnalistului Emanuel Roșu, în birourile clubului FCSB a sosit chiar și o ofertă.
Polonezii de la Korona Kielce, care au încheiat pe locul 11 în prima ligă, le-ar fi propus celor de la FCSB varianta unui împrumut, cu opțiune de transfer definitiv. Nu se precizează nicio sumă pentru eventuala trecere permanentă a lui Tavi în Polonia și, de asemenea, nu sunt oferite detalii cu privire la o hotărâre luată de FCSB.
Sursa citată informează doar cu privire la faptul că negocierile au fost deschise și că polonezii fac tot posibilul pentru a pune mâna pe jucător.
Tavi Popescu s-a remarcat cu două goluri și trei pase decisive în sezonul 2025-2026, iar cele mai importante reușite au venit în aprilie și mai.
Concret, pe 20 aprilie a pasat decisiv în partida Farul – FCSB 2-3, după care, pe 24 aprilie și 24 mai a înscris singurele două goluri, în duelurile FCSB – Petrolul 3-1 și FCSB – FC Botoșani 4-3. Golul din urmă menționat a fost foarte important, deoarece a permis calificarea roș-albaștrilor în finala pentru barajul de Conference League, câștigată ulterior cu Dinamo.
„Tavi e un copil care are nevoie de susținere, îmi place foarte mult de el, am avut încredere în el. L-am pregătit la fel ca pe un titular, știam că puteau să fie și prelungiri. A intrat extraordinar, nu doar ofensiv, ci și defensiv. I-am cerut să aibă curaj, să dribleze, să facă ce vrea el.
Dacă ascultă și are posibilitatea să fie 1 la 1, să intre în careu. De mult n-am mai văzut un jucător ca el la duelurile 1 contra 1”, declara Marius Baciu, după golul marcat de Tavi cu Botoșani.