Istvan Kovacs (41 de ani) a fost desemnat arbitrul care va conduce meciul 1000 de la Cupa Mondială, iar celebrul Pierluigi Collina (66 de ani), președintele Comisiei Arbitrilor FIFA, i-a oferit drept cadou un echipament special creat pentru această ocazie.
Meciul pe care-l va conduce Istvan Kovacs este Tunisia – Japonia, din Grupa F, care va avea loc pe 21 iunie (ora 7:00, ora României), la Monterrey.
Istvan Kovacs va arbitra meciul 1000 de la Cupa Mondială, iar președintele Comisiei de Arbitri FIFA, Pierluigi Collina îi oferă un echipament special creat pentru această ocazie.
Totodată, Collina a afirmat că arbitrul român este considerat ca fiind cel mai potrivit pentru meciul Tunisia – Japonia, care va intra în istoria turneului final.
„L-am ales pe arbitrul pe care îl considerăm cel mai potrivit pentru acest meci. Faptul că este desemnat și pentru partida cu numărul 1.000 este doar o coincidență.
Pentru el, însă, reprezintă ceva în plus, ceva cu adevărat special. Să arbitrezi un meci de la Cupa Mondială FIFA este întotdeauna un privilegiu uriaș și o mare onoare.
Să faci parte din istoria fotbalului, din istoria Cupei Mondiale FIFA, fiind pe teren la meciul cu numărul 1.000 este cu siguranță un moment unic.
Am decis să realizăm un echipament special pentru această ocazie, cu detalii aurii – dungi pe mâneci și un ecuson cu trofeul și numărul 1.000”, a afirmat Pierluigi Collina, într-o declarație de presă, după momentul desemnării lui Kovacs ca arbitru central la acest duel.
Pentru arbitrul român, care a condus toate cele trei finale UEFA (Conference League 2022, Europa League 2024 și Champions League 2025), meciul Tunisia – Japonia este meciul de debut ca arbitru central la o Cupă Mondială.
La ediția CM 2022, Kovacs a fost al patrulea oficial în opt meciuri, alături de asistenții Vasile Marinescu și Mihai Artene.
Partida cu numărul 1.000 de la Cupa Mondială este prima în care un arbitru român este „central” după patru decenii, de la Ioan Igna, care la CM Mexic 1986 a condus meciurile RFG – Scoția (grupe) și Brazilia – Franța (sferturile de finală).
Kovacs va fi asistat de Mihai Marica și Ferencs Tunvogi, iar al patrulea arbitru a fost desemnat Juan Calderon (Costa Rica).