Leo Messi (38 de ani) a scris istorie în partida Argentina – Algeria 3-0, din debutul Campionatului Mondial 2026, însă a produs și o controversă cu un fault comis din spate.
Nord-africanii au văzut atacul cu talpa pe gambă al argentinianului și au cerut imediat acordarea unui cartonaș roșu. Însă, fără succes. „Centralul” Szymon Marciniak (45) nu i-a acordat nici galben lui Messi.
Miercuri dimineață, 17 iunie, Argentina a debutat la Campionatul Mondial 2026 cu o victorie clară, scor 3-0 în fața Algeriei, în prim-planul căreia s-a aflat nimeni altul decât legendarul Lionel Messi.
Pe scurt, Messi a marcat toate cele trei goluri ale Argentinei și a atins câteva recorduri colosale în istoria fotbalului internațional.
Însă, Messi a fost și în centrul unei faze controversate pe stadionul Arrowhead din Kansas City. În timpul unui duel cu Aissa Mandi (34 de ani), fundaș legitimat la LOSC Lille, în Franța, Messi a părut să apeleze la un procedeu la limita regulamentului. Așa cum se poate vedea în imaginea de mai jos, distribuită pe X de spaniolii de la El Chiringuito TV, Messi i-a pus talpa pe gambă lui Mandi, din spate, în încercarea de a-i fura balonul.
Fundașul Algeriei s-a prăbușit pe gazon în urma intervenției lui Messi, iar coechipierii săi au solicitat acordarea unui cartonaș roșu. Însă, „centralul” Szymon Marciniak nu s-a lăsat impresionat de proteste și nu i-a acordat nici galben lui Messi.
„Faza la care Algeria a cerut acordarea unui cartonaș roșu pentru Messi. La acel moment, argentinianul marcase doar un gol. Această intervenție a lui Messi asupra lui Mandi a cauzat o controversă majoră. Captura de ecran a fost luată de pe postul de televiziune DAZN”, notează spaniolii de la El Chiringuito TV, pe platforma de socializare X.
👉 La jugada en la que Argelia pidió la roja a Messi cuando solo lleva un gol.
👀 Esta acción del argentino sobre Mandi provocó mucha polémica.
Vía DAZN pic.twitter.com/rZDsgIaaS6
— El Chiringuito TV (@elchiringuitotv) June 17, 2026
La interviul de după debutul victorios de la Campionatul Mondial 2026, Leo Messi a apărut copleșit de emoții în fața reporterilor și a explicat de ce aproape a izbucnit în plâns după primul gol marcat în poarta Algeriei, arătând cu degetele înspre cer:
„Nu a avut nicio legătură cu fotbalul, am trecut prin niște zile dificile. Au fost lucruri care nu erau legate de sport. Au fost zile dificile, complicate.
Sunt recunoscător întregii delegații, colegilor mei. Au făcut multe eforturi să se asigure că sunt bine. (n.r. – Referitor la recordurile impresionante pe care le-a atins) Mă face foarte fericit că am trecut prin toate lucrurile care mi-au ieșit în cale. Ceea ce trăiesc acum este cireașa de pe tort. Sunt foarte fericit și recunoscător pentru acest grozav grup. Mă bucur foarte mult”, a declarat Messi, după hat-trick-ul marcat în partida de debut de la Cupa Mondială.