MERCATO Cum l-au numit belgienii pe Darius Olaru după ce românul a fost transferat de Union Saint-Gilloise

Florentin Dincă
Cum l-au numit belgienii pe Darius Olaru după ce românul a fost transferat de Union Saint-Gilloise
Foto: Sport Pictures

Darius Olaru a plecat luni dimineață în Belgia, unde va efectua vizita medicală și, dacă va fi totul în ordine, va parafa contractul cu Union Saint-Gilloise.

Jurnaliștii flamanzi sunt la curent cu mutarea și apreciază transferul mijlocașului român, pe care-l cataloghează ca fiind „unul dintre starurile Superligii”.

Darius Olaru, ridicat în slăvi de belgieni după iminentul transfer la Union Saint-Gilloise

Darius Olaru a zburat luni dimineață spre Belgia, acolo unde va face vizita medicală și, în cazul în care nu va interveni ceva neprevăzut, va semna cu Union Saint-Gilloise.

Ziariștii flamanzi și-au adus aminte că mijlocașul a fost în trecut în vizorul lui Genk și al lui Anderlecht și sunt convinși că acum vicecampioana Belgiei a dat lovitura cu internaționalul român.

„Încă o dată, o echipă belgiană vede potențial în Darius Olaru. În trecut, ar fi putut ajunge la Gent şi Anderlecht. Deşi şi LOSC Lille ar dori să-l transfere.

În acest sezon, el a înregistrat din nou statistici impecabile şi a fost unul dintre starurile ligii din România cu 15 goluri şi 8 pase decisive în toate competițiile”, a notat voetblalkrant.com.

SPORT PICTURES

Mirajul Ligii Campionilor. „ Pentru mine a fost un aspect foarte important”

Darius Olaru dezvăluie că tot timpul l-a interesat să joace în Europa, la o echipă bună, cu care să evolueze în Liga Campionilor, iar vicecampioana Belgiei se încadrează la nivelul dorit.

„Pentru mine, pe primul loc tot timpul a fost un transfer în Europa, să joc la o echipă în Europa și simt că să pot să joc la acest nivel. Mi-aș dori foarte mult să ajung să joc în Champions League. E un vis.

Știu că e o echipă bună, se bate an de an la campionat, ceea ce pentru mine a fost un aspect foarte important, vreau să câștig trofee. E foarte important pentru mine și ei sunt o echipă de acest gen.

Se bat, cum am spus, an de an la campionat, anul acesta au reușit să câștige și Cupa, joacă și în Champions League, pentru mine asta a fost cel mai tentant, să zic așa, să merg acolo”, a spus Darius Olaru la plecarea din România.

Trei milioane de euro va încasa Gigi Becali în schimbul căpitanului său. În primă fază, belgienii au oferit 2.300.000 de euro, dar au mărit propunerea pentru a-și asigura serviciile fotbalistului de la FCSB.

  • 600.000 de euro a plătit Gigi Becali atunci când l-a adus pe Olaru de la Gaz Metan Mediaș
  • 255 de meciuri, 63 de goluri și 45 de assist-uri a bifat în tricoul roș-albastru

 

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Permisul auto SE SCHIMBĂ în toată Uniunea Europeană! Ce vor avea de făcut șoferii din România
Mediafax
'Profetul Apocalipsei' anunță o mare catastrofă în august 2026, după ce a prezis pandemia Covid-19 și războiul din Iran
Cancan.ro
Profesorii iau în calcul să nu înceapă anul școlar. Condițiile dascălilor, privitor la Legea salarizării: „Nu putem accepta o astfel de grilă”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Adrian Ropotan, antrenorul echipei secunde a lui Dinamo, s-a ales cu o fractură deschisă la mână în urma accidentului din Argeș. A fost operat de urgență. În ce stare se află acum?
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Ea în dormitor: – Eu nu sunt genul acela de fată!
Râzi cu lacrimi
Galaxia noastră s-a răsturnat la 90 de grade, iar astronomii nu știu de ce
Descopera.ro
Românii care trebuie să-și schimbe buletinul. NU mai este valabil de la 3 august 2026
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Jocuri gratuite pentru abonații PlayStation în august
Go4Games
Unde poți cumpăra o DACIA LOGAN 2026 pe MOTORINĂ? Are un preț de pornire de 15.250 de euro
Promotor.ro