Transferul internaționalului Florinel Coman (28 de ani) este la un pas să se realizeze, iar echipa care îl dorește este una din Serie A, campionat în care a mai evoluat după plecarea de la FCSB. De altfel, numele fostei sale echipe a fost menționat de italieni, care au precizat că FCSB ar dori ca acesta să revină în Superliga.
În 2024 Coman a ajuns la Al-Gharafa, însă nu a reușit să se acomodeze și a fost împrumutat pentru câteva luni celor de la Cagliari. La expirarea împrumutului, internaționalul a luat în calcul o revenire la FSCB, dar a decis să mai rămână în Qatar.
Se face transferul lui Florinel Coman, fostul jucător al lui FCSB, club care a primit o sumă importantă când acesta a plecat în Qatar, la Al-Gharafa.
De altfel, italienii au scris și despre FCSB și susțin că situația actuală a internaționalului român ar putea permite plecarea acestuia la un „preț accesibil”.
În prezent, Coman este cotat la 3 milioane de euro, sub nivelul pe care îl avea în urmă cu doi ani, când atingea apogeul a 7 milioane de euro, potrivit Transfermarkt.
„Lecce îl urmărește pe Coman. Românul a evoluat deja în Serie A, în tricoul lui Cagliari. În vârstă de 28 de ani, extremă stângă și internațional român, Coman a mai jucat în Italia, chiar dacă pentru o perioadă scurtă, la Cagliari.
A bifat nouă apariții în tricoul rossoblu între februarie și mai 2025 și a înscris un gol chiar la debutul său în Serie A, împotriva Parmei, într-un meci câștigat cu 2-1.
Contractul lui Coman cu clubul qatarez expiră în 2027. De serviciile jucătorului este interesată și FCSB, echipa pentru care a evoluat între 2017 și 2024. În ultimul sezon petrecut în Qatar, Coman a adunat 26 de meciuri și a marcat trei goluri.
Transferat la Al-Gharafa pentru 6 milioane de euro în urmă cu doar două sezoane, Coman ar putea pleca acum pentru o sumă accesibilă”, au scris italienii de la TuttoMercatoWeb.
Coman a fost propus de agentul său mai multor cluburi din Serie A, însă Lecce este cap de listă.
În vara lui 2025, după ce îi expirase împrumutul la Cagliari, Coman și-a arătat intenția de a pleca de la Al-Gharafa și deși a pus-o pe pauză pentru un timp a revenit asupra sa. Astfel, după amicalul „tricolorilor” cu Țara Galilor, din 6 iunie, Coman a afirmat faptul că le-a transmis qatarezilor că vrea să plece.
„Am vorbit cu cei de la Al-Gharafa, le-am spus că nu mai vreau să continui. Nu știu câți știu, eu am jucat extremă dreapta acolo 90% dintre meciuri, un post care nu mă avantajează.
Le-am spus că nu vreau să rămân în condițiile astea. N-am primit niciun răspuns. Mai am un an de contract. Am vorbit cu agentul, le-am comunicat că nu vreau să continui și e normal să găsim o cale de mijloc”, a declarat Coman pentru Digi Sport.