Simona Halep (34 de ani) se află în fața unui moment emoționant, evenimentul oficial de retragere din tenis, ce e programat sâmbătă, 13 iunie, în cadrul Sports Festival.
Fost lider mondial timp de 64 de săptămâni, Simona Halep a fost adulată de Andrei Pavel, Elina Svitolina și Gael Monfils, invitații de marcă ai evenimentului.
Fostul antrenor al Simonei Hapel, australianul Darren Cahill (60 de ani) va fi și el prezent la Cluj, iar atmosfera va fi întreținută de americanul Andrew Krasny (46 de ani).
În cadrul conferinței de presă la care au fost prezenți Simona Halep și invitații săi, Elina Svitolina (31 de ani, locul 8 WTA), Gael Monfils (39 de ani, fost număr 6 ATP) și Andrei Pavel (52 de ani, fost loc 13 ATP), acesta din urmă a afirmat că „momentul este extraordinar”, dar și că multora le va fi dor de jocul și de prezența Simonei pe scena tenisului mondial.
„Momentul acesta este extraordinar. Simo, o să ne fie dor de tine pe teren. Nu numai pentru ce ai realizat, dar și pentru pentru personalitatea pe care o ai, omul care ești.
Te iubim, am sperat că o sa mai continui, dar astăzi este numai despre tine și mă bucur enorm că sunt aici. Elina, Gael, mulțumim.
Patrick (n.r. Ciorcilă, directorul Sports Festival și Transylvania Open), la fel, pentru că a organizat un asemenea eveniment și sperăm să o sărbătorim pe Simo așa cum merită și sper să ne iasă”, a declarat Andrei Pavel.
La rândul său, Elina Svitolina, campioana de la Roma 2026, a trecut în revistă duelurile pe care le-a avut cu Simona Halep, zece meciuri directe, și în care românca a dat dovadă de un spirit de luptătoare.
„Suntem onorați să fim prezenți la acest eveniment dedicat Simonei și carierei sale. Nu a fost pentru mine un efort să fiu aici, pentru că atunci când Simona mi-a trimis mesaj să ne invite la acest eveniment special, nu am stat prea mult pe gânduri.
Este un moment foarte special pentru ea, dar și pentru mine. Am dus multe bătălii de-a lungul anilor. Este un eveniment grozav pentru a-i celebra cariera. E despre bucuria acestui moment.
Legat de bătăliile duse, îmi amintesc una grea pentru mine, una pe care am pierdut-o, la Roland Garros. Am condus cu 5-1 și am pierdut.
Cred că am jucat multe meciuri, partide importante, iar Simona a avut mereu un spirit de luptătoare, la fel ca mine. De aceea au fost mereu dueluri grozave”, a declarat Elina Svitolina.
Una dintre cele patru victorii pe care Simona Halep le-a avut în fața sportivei din Ucraina, și ultima, a fost în 2019, în semifinalele de la Wimbledon, turneu pe care l-a și cucerit.
Gael Monfils, care se află în ultimul său an în circuitul de tenis, i-a recunoscut valoarea Simonei Halep și nu a ezitat să afirme despre aceasta că este „o legendă”, dar și că se bucură să fie în România, la un eveniment în care cariera româncei este celebrată cu un meci de gală.
„Pentru noi este o onoare să fim aici. Ești o legendă, mare carieră, am multe amintiri din meciurile tale cu Elina. Da, bătălii dure!
Meriți tot, ești o mare campioană, o persoană incredibilă. O mare plăcere să fiu aici”, a declarat carismaticul jucător francez.