Acasa » Alte Sporturi » Tenis » Simona Halep » Noi detalii despre relația dintre Simona Halep și bogătașul cu peste două decenii mai în vârstă: aici s-au cunoscut prima dată

EXTRA Noi detalii despre relația dintre Simona Halep și bogătașul cu peste două decenii mai în vârstă: aici s-au cunoscut prima dată

Noi detalii despre relația dintre Simona Halep și bogătașul cu peste două decenii mai în vârstă: aici s-au cunoscut prima dată
Locul unde l-ar fi cunoscut Simona Halep pe Dorin Mateiu. Foto: Cancan

Imaginile cu Simona Halep și afaceristul Dorin Mateiu în ipostaze romantice pe insula miliardarilor de la Mykonos au încins internetul.

Relația dintre fostul lider WTA și bogatașul cu peste două decenii mai în vârstă ca ea datează de ceva timp, însă acum s-a aflat și locul unde s-au cunoscut pentru prima dată.

Unde s-au cunoscut Simona Halep și magnatul Dorin Mateiu și cine ar fi fost „intermediarul”

Simona Halep și Dorin Mateiu (58 de ani) au fost surprinși împreună în vacanță pe insula Mykonos. Chiar dacă în ultimii ani despre relația celor doi au apărut tot felul de speculații, cel poreclit „Regele mezelurilor” a negat cu vehemență o idilă cu fosta mare tenismenă a României.

„Suntem cunoștințe. Asta pot să spun. O relație amoroasă, de cuplu? Doamne ferește! Exclus așa ceva”, a declarat Dorin Mateiu, care a adăugat că s-au cunoscut în complexul Rahmaninov, unde fosta sportivă deține un apartament de lux, și că interacțiunile lor au fost strict amicale.

Totuși, se pare că începuturile legăturii dintre ei datează de ceva timp, într-o locație discretă de la marginea Capitalei. Mai precis, pe un teren de golf de lângă Periș, iar „intermediarul” ar fi fost nimeni altul decât Dinu Pescariu, potrivit Cancan.

Marea noastră campioană s-a îndrăgostit iremediabil de golf și a început să-l practice frecvent după ce s-a retras din tenis. „Mi-am dezvoltat pasiunea pentru golf. Mă bucur tare mult că putem şi în România, lângă Bucureşti, să avem un teren de golf cu toate facilităţile!”, spunea Simona anul trecut.

Luciana a ieșit rapid din peisaj

Despre Simona Halep se știe că a trecut deja printr-un divorț cu cântec, după o căsnicie de scurtă durată cu Toni Iuruc. De partea cealaltă, viața personală a lui Dorin Mateiu este o enigmă, singurul lucru știu este că are legătura strânsă cu fiica sa, Anca, cea care impresionează pe terenurile de golf în Dubai, acolo unde și locuiește.

Până recent, în peisajul milionarului apărea peste tot o anume Luciana, atât în zona personală, cât și cea profesională. Totuși, după apropierea de Simona, respectiva femeie nu mai este în spectrul lui Mateiu.

Nu se știe deocamdată dacă aceasta mai locuiește în Dubai, acolo unde ar fi fost stabilită până recent și unde magnatul locuia luni bune din timpul unui an.

„Regele mezelurilor” este un jucător important în industria alimentară din România și are o avere estimată undeva la 65-70 de milioane de euro. La rândul său, Simona a câștigat peste 40 de milioane de euro din tenis, iar acum derulează mai multe afaceri, cu preponderență în horeca și imobiliare.

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]