Clubul din Superliga a confirmat despărțirile de șapte jucători, patru sunt mijlocași centrali și doi fundași dreapta!

Călin MNERIE
Clubul din Superliga a confirmat despărțirile de șapte jucători, patru sunt mijlocași centrali și doi fundași dreapta!

Mai sunt 4 zile până când Adrian Mihalcea și colegii săi din stafful tehnic vor conduce primul antrenament al verii la UTA. Până acum, la capitolul transferuri, gruparea arădeană l-a anunțat doar pe Răzvan Oaidă (28 de ani), mijlocașul central rămas liber de contract după despărțirea de Universitatea Cluj.

În schimb, numărul jucătorilor care se despart de arădeni este mult mai mare. Nu mai puțin de 7 fotbaliști nu vor mai continua în „alb-roșu”, șase plecând defintiv de la Arad și unul, Denis Hrezdac (24 de ani), pentru un singur sezon, sub formă de împrumut, la Corvinul.

Clubul UTA a anunțat jucătorii de care se desparte oficial la finalul stagiunii, trei sunt fundași, patru – mijlocași

Așadar, astăzi, clubul de pe Mureș a anunțat pe contul de Facebook următoarele:”Benjamin Van Durmen, Ovidiu Popescu, Mark Țuțu, Florent Poulolo, Luca Mihai şi Flavius Iacob se despart de UTA.  Totodată, Denis Hrezdac va merge sub formă de împrumut la Corvinul Hunedoara până la finalul sezonului”.

Practic, primul fotbalist care a plecat din curtea „Bătrânei Doamne” a fost Florent Poulolo (29 de ani). Fundașul central nu a acceptat salariul oferit de arădeni pentru a-și reînnoi contractul și a semnat de două săptămâni cu Universitatea Cluj.

Internaționalul martinican a bifat 67 de prezențe oficiale pentru UTA în două sezoane, pentru un total de 5175 de minute.

Mihalcea își pierde ambii fundași dreapta pe care a contat în sezonul 2025-2026

Flavius Iacob (25 de ani) s-a întors la Corvinul, formație de la care a fost împrumutat la UTA. Arădenii îl puteau cumpăra pe fundașul dreapta hunedorean pentru 124 de mii de euro, dar nu au activat clauza și cel poreclit „China” va juca sub comanda lui Florin Maxim și în Superliga.

Tot la Corvinul a ajuns de miercuri și Denis Hrezdac, pe care UTA îl mai împrumutase de două ori în cariera sa la formația hunedoreană.

Restul fotbaliștilor la care gruparea arădeană se referă au rămas liberi de contract și nu au mai primit oferte de a-și prelungi înțelegerile.

Excepția e Mark Țuțu (22 de ani), care nu a primit și bani de chirie pe lângă cei 5 mii de euro pe lună și a decis să plece. Fiind internațional de tineret, fundașul dreapta născut la Iași și vorbitor a cinci limbi nu ar avea probleme să-și găsească un alt angajament în Superliga. Dinamo ar fi în pole-position.

Belgianul Benjamin Van Durmen se desparte după două sezoane de UTA

Altfel, UTA și-a redus mult „parcul” mijlocașilor centrali, căci, după împrumutul lui Hrezdac, le-a dat drumul și lui Ovidiu Popescu (32 de ani), Benjamin Van Durmen (29 de ani) și Luca Mihai (22 de ani).

Popescu a și semnat deja cu Poli Timișoara și și-a încheiat după un singur sezon aventura la Arad. A jucat în 15 partide din Superliga României și în trei jocuri din Cupa României pentru arădeni, pentru un total de 860 de minute.

Belgianul Van Durmen a terminat cel de-al doilea sezon al său la UTA, totalizând 59 de meciuri în ambele competiții interne, cu două goluri marcate și trei pase decisive. 4056 de minute totalizate.

În fine, Luca Mihai pleacă după un campionat de la Arad, după ce la un moment dat Adrian Mihalcea a spus despre el că va fi titularul său mereu.

Antrenorul utist a fost dus de val, după succesul echipei sale pe „Ion Oblemenco”, când mijlocașul central a marcat singurul său gol pentru UTA. Mihai a terminat sezonul cu 16 meciuri jucate pentru Bătrâna Doamnă și un total de 746 de minute.

Altfel, UTA și-a programat cele două amicale de la Arad, de dinaintea plecării în cantonamentul de la Terme Zrece (Slovenia). Primul test are loc pe 20 iunie, cu divizionara terță Progresul Pecica, iar cel de-al doilea pe 27 iunie, la Arad, cu CSC Dumbrăvița (Liga a 2-a).

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
DOLIU prelungit la familia regală norvegiană! La două zile după înmormântarea regelui a murit și SORA lui
Mediafax
Generalul Dorin Ioniță S-A SINUCIS din cauza amantei. Primele imagini de la fața locului
Cancan.ro
„Boom-ul” nașterilor din septembrie are o explicație. De ce iarna este sezonul concepției
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Generalul-maior Dorin Ioniță, găsit mort într-un imobil din Prahova. Ce s-a întâmplat înainte cu câteva ore de tragedie? Anchetatorii au scos la iveală detalii șocante
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Ce se întâmplă în creier după ce renunți la alcool?
Descopera.ro
Bianca a refuzat inelul de la Marian Grozavu pentru ispita pilot! După aventura cu Claudia, Eduard a schimbat 'destinația'
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Un nou brand auto apare pe piața din România! Ce modele a lansat Jetour în țara noastră?
Promotor.ro
NOILE REGULI privind permisul de conducere după 65 DE ANI. Ce se schimbă pentru șoferii cu diferite categorii din Italia
Mediafax Italia
Aici se găsește CEA MAI IEFTINĂ BENZINĂ! Unde să alimentezi dacă ești în vacanță, în Spania
Mediafax Spania