Acasa » Fotbal Intern » Superliga » Nou promovata din Superliga nu se mai oprește din transferuri: A adus un vicecampion al României!

Nou promovata din Superliga nu se mai oprește din transferuri: A adus un vicecampion al României!

Călin MNERIE
Nou promovata din Superliga nu se mai oprește din transferuri: A adus un vicecampion al României!
A plecat de la U Cluj și a semnat cu Corvinul Hunedoara Foto Sport Pictures

Corvinul Hunedoara își face temeinic temele la revenirea, după 34 de ani, pe scena primului eșalon fotbalistic din România. „Corbii” au ajuns la al treilea transfer în ultimele două zile. De mutările de miercuri, ProSport a scris în exclusivitate.

După fundașul iordanian, Mohammad Abualnadi (25 de ani) și mijlocașul central defensiv, Denis Hrezdac (24 de ani), care vine sub formă de împrumut de la UTA, Florin Maxim și-a primit și coordonatorul de joc. În această dimineaă, cei de la Corvinul au anunțat transferul lui Andrej Fabry (29 de ani), de la Universitatea Cluj, fotbalist care a venit în Superliga tot la UTA în vara anului 2023. Și care va începe sezonul pe arena „Francisc Neuman” din Arad, casa hunedorenilor până când arena „Petre Libardi” va fi pregătită să găzduiască partide pe scena primului eșalon.

Andrej Fabry e la a treia echipă din Superliga, după UTA și U Cluj

Așadar, Fabry o lasă pe vicecampioana României după un sezon și jumătate, în care nu a reușit să se impună ca titular nici sub comanda lui Ioan Ovidiu Sabău și nici sub cea a lui Cristiano Bergodi. Un rol important în realizarea mutării îl are agentul Bogdan Apostu, cel care are un contract de management sportiv cu gruparea din orașul natal și care l-a adus pe Fabry în urmă cu trei ani în România, la UTA.

„Bun venit, Andrej Fabry! Clubul nostru anunţă semnarea unei înţelegeri valabile pe un sezon cu mijlocaşul slovac Andrej Fabry!

În vârstă de 29 de ani, Fabry vine la Hunedoara după ce în stagiunea precedentă a evoluat pentru Universitatea Cluj – club pentru care a adunat 37 de apariţii, un gol şi şapte pase decisive, în toate competiţiile. Anterior, el a îmbrăcat tricoul UTA-ei Arad, de 56 de ori, reuşind nouă goluri şi şapte assist-uri pentru „Bătrâna Doamnă”, devenind unul dintre cei mai buni mijlocași ofensivi din Superliga!

Fost internaţional de tineret al Slovaciei, Fabry a jucat pentru FC Nitra, Dunjaska Streda, SKF Sered şi MKF Skalica în ţara natală, dar şi pentru FK Jablonec, din Cehia, înainte de venirea sa în România, la UTA.

În total, noul nostru mijlocaş ofensiv a evoluat în peste 310 partide la nivelul primelor două ligi din Slovacia şi Cehia, cu 51 de goluri şi 39 de pase decisive. Bun venit, Andrej! Vitajte, Andrej!” a transmis Corvinul pe contul de Facebook al clubului.

Slovacul a refuzat-o pe Poli Timișoara

„Decarul” slovac a avut o propunere tentantă și din partea unei alte formații din vest. Poli Timișoara e campioana transferurilor în Liga 2-a, iar Dan Alexa și l-a dorit pe Andrej Fabry foarte mult.

Fotbalistul a preferat să nu coboare la „matineu”, cu toate că ar fi câștigat la fel la gruparea de pe Bega, dacă nu mai mult.

Corvinul va fi unul dintre cluburile cu cel mai mic buget din Superliga în sezonul 2026-2027.