Acasa » Formula 1 » Pilotul român a semnat cu o legendă din Formula 1! „Un pas uriaș în cariera mea”

Pilotul român a semnat cu o legendă din Formula 1! „Un pas uriaș în cariera mea”

Pilotul român a semnat cu o legendă din Formula 1! „Un pas uriaș în cariera mea”

Pilotul român David Cosma Cristofor a semnat astăzi un acord de parteneriat cu Academia ProRacing Motorsport, fondată de Giancarlo Fisichella. Colaborarea vizează susținerea dezvoltării carierei sale, cu obiectivul de a ajunge în Formula 1.

În vârstă de 17 ani, Cristofor se află în Top 3 al unuia dintre cele mai competitive campionate de Formula 4. Evoluțiile sale au atras atenția unor nume importante din motorsport. Giancarlo Fisichella, fost câștigător de Grand Prix în Formula 1 și dublu învingător la Le Mans, se va implica direct în pregătirea și promovarea pilotului român în următorii ani.

Pilotul român a semnat cu o legendă din Formula 1! „Un pas uriaș în cariera mea”

Parteneriatul confirmă nivelul rezultatelor obținute de Cristofor în acest sezon. Pilotul traversează cea mai bună perioadă a carierei, cu cinci podiumuri în ultimele șase curse, performanțe care l-au menținut în elita Formula 4. Academia ProRacing Motorsport oferă piloților programe de pregătire fizică și mentală, acces la simulatoare și suport în managementul carierei.

„David este un pilot tânăr extrem de promițător, cu un viitor strălucit în față. Suntem bucuroși să îl avem alături de noi și de-abia așteptăm să îi urmărim evoluția, atât pe pistă, cât și în afara ei. Bun venit la Pro Racing, David! Suntem nerăbdători să obținem succese mari împreună.”, a declarat Giancarlo Fisichella, una dintre figurile emblematice ale Formulei 1.

„Este o onoare pentru mine să mă alătur Pro Racing și să colaborez cu profesioniști de un asemenea calibru, precum Marco Cioci și Giancarlo Fisichella. Este un pas uriaș în cariera mea și sunt extrem de motivat să muncesc din greu pentru a ne atinge toate obiectivele. Abia aștept să începem acest capitol!”, a menționat David Cosma Cristofor.

„Suntem încântați să îi urăm bun venit lui David în familia Pro Racing. A demonstrat un talent deosebit și o determinare remarcabilă, și abia așteptăm să îi fim alături în următoarele etape ale carierei sale.”, precizează Marco Cioci, cofondatorul și CEO-ul ProRacing Motorsport Academy, o academie de performanță în motorsport pe care a înființat-o alături de fostul pilot de Formula 1, Giancarlo Fisichella.