Președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, este invitat în studio la prima ediție a emisiunii „Harta de impact”, care va fi transmisă live de la ora 13:00 pe site-urile G4Media și Economedia, pe conturile de Youtube și pe paginile de Facebook.

Președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, este invitat în studio la prima ediție a emisiunii „Harta de impact”, care va fi transmisă live de la ora 13:00 pe site-urile G4Media și Economedia, pe conturile de Youtube și pe paginile de Facebook.

Președintele Consiliului Concurenței va răspunde întrebărilor momentului în scandalul legat de decizia instituției împotriva băncilor privind manipularea ROBOR. Consiliul Concurenței a sancționat 10 bănci cu amenzi în valoare totală de 3,73 miliarde lei (710 milioane euro) pentru încălcarea normelor de concurență, respectiv legea concurenței și Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene. Instituția acuză băncile de coordonarea comportamentului în cadrul procedurii de stabilire a ROBOR.

G4Media și Economedia lansează astăzi emisiunea „Harta de impact”, un nou produs jurnalistic premium realizat în parteneriat de cele două redacții. În fiecare miercuri, de la ora 13:00, Ioana Câmpean (redactor-șef G4Media) și Elena Deacu (redactor-șef Economedia) desenează live harta deciziilor care contează și arată publicului cum îi influențează acestea buzunarul, afacerea sau cariera.

Jurnaliști cu experiență din cele două redacții vor aduce în prim plan informații exclusive și teme relevante pentru public, fie că este vorba de salariați, liber profesioniști sau antreprenori.

În fiecare ediție vom avea în studio personaje-cheie pe subiectele arzătoare ale momentului.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]