„Ridicol!”. Cristi Chivu, atacat dur în Italia: „Meciul acela a schimbat soarta campionatului”

„Ridicol!”. Cristi Chivu, atacat dur în Italia: „Meciul acela a schimbat soarta campionatului”
Sursa Foto: MEDIAFAX FOTO

Cristi Chivu (45 de ani), românul care a scris istorie pe banca lui Inter Milano, este pus la zid în Italia. În primul său sezon întreg ca „principal” în Serie A, antrenorul a bifat eventul – trofeul primei competiții interne și Cupa Italiei.

Totuși, peninsularii continuă să-l atace pe Chivu. Un cunoscut jurnalist italian s-a legat de fostul fundaș al nerazzurrilor, amintind de meciul cu Juventus, disputat în februarie, în care apărătorul Alessandro Bastoni a obținut un „roșu” pentru Pierre Kalulu în urma unei simulări.

Cristi Chivu, criticat în Italia: „E ridicol că susține în continuare asta”

Internaționalul italian Bastoni, o țintă de transfer pentru Barcelona, a primit multe critici la acea vreme, dar Chivu i-a luat apărarea. Mai mult decât atât, antrenorul lui Inter s-a poziționat în acest mod cu fiecare ocazie ivită.

De aceea, Francesco Oppini, jurnalist italian și fan al celor de la Juventus, s-a arătat deranjat de atitudinea lui Cristi Chivu. În viziunea ziaristului, respectivul duel cu „Bătrâna Doamnă” a schimbat soarta campionatului, iar discursul românului e „ridicol”.

„Faptul că insistă în continuare că Kalulu a întins mâna e ridicol. Meciul acela este cel care a schimbat campionatul în acest an, într-un fel sau altul.

Este o serie de episoade și începe cu doi ani înainte, cu lovitura de cot aplicată lui Duda în Inter – Verona, iar aceste episoade îi fac să explodeze pe toți cei care nu sunt suporteri ai lui Inter. Pentru că gestul lui Bastoni, când cere eliminarea adversarului, apoi se duce la Kalulu, care era dezorientat pe teren, și îi face semn să iasă afară… Toate aceste lucruri la un loc…

Inter câștigă acel meci cu 3-2, jucând în 11 contra 10, iar în partidele următoare Bastoni nu e suspendat, în timp ce Juventus îl pierde pe Kalulu, care este suspendat. Acolo s-a schimbat campionatul”, a transmis Francesco Oppini, notează italienii.

„Când am simțit contactul, am exagerat căderea. Nu am nicio problemă să recunosc asta”

Cea mai așteptată reacție despre evenimentul consemnat în derby-ul Inter – Juventus a fost cea a lui Alessandro Bastoni. Fundașul trupei din Milano a vorbit despre incident, afișând o doză de sinceritate debordantă.

„Am vrut să fiu aici pentru a prezenta versiunea mea asupra evenimentelor. Era corect și normal să înfrunt situația și să explic cum m-am simțit.

Când am simțit contactul, am exagerat căderea. Nu am nicio problemă să recunosc asta. Ce regret este reacția mea ulterioară, care a fost foarte urâtă în focul momentului, și îmi pare rău că am reacționat așa.

Personal, nu m-a afectat foarte mult. Îmi pare rău, dar sunt capabil să fac față la orice. Îmi pare rău pentru soția și familia mea. Soția mea a primit amenințări cu moartea”, a spus Bastoni.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Spania domină Balonul de Aur. Nume grele pe lista pentru „Antrenorul Anului”
Mediafax
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce problemă de sănătate are What’s Up: „Trăiesc aşa de 28 de ani, aşa m-am născut, sunt împăcat cu această idee”! Artistul participă la „Asia Express” alături de soția lui, Micky
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Pământul are o nouă hartă! Cum au fost aranjate continentele?
Descopera.ro
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
Orașul în care SE ÎNCHIDE UN CARTIER ÎNTREG! Localnicii amenință: ”Ieșim în stradă”
Mediafax Italia
GALERIE FOTO. Paradisul secret unde Cristiano Ronaldo și soția se ”ascund” în fiecare vară!
Mediafax Spania