EXCLUSIV Dănuț Lupu a văzut România lui Gică Hagi și a tras concluzia DURĂ: „Să nu zicem ce bine joacă naționala doar pentru că a venit el!”

Gică Hagi are bilanț pozitiv după primele două meciuri ca selecționer, având o victorie și o remiză. Dănuț Lupu nu e mulțumit de joc și și a tras o concluzie dură.

Coleg cu Hagi la națională acum 4 decenii, Dănuț Lupu l-a atacat de multe ori pe actualul selecționer. Iar concluzia după amicalele cu Georgia și Țara Galilor este una dură.

Fostul mare fotbalist român Dănuț Lupu a văzut cum joacă România în nou mandat al lui Gică Hagi, iar concluzia nu îl va mulțumi pe actualul selecționer

Naționala de fotbal a României a intrat într-o nouă perioadă, după numirea lui Gică Hagi, pentru a doua oară, în funcția de selecționer.

„Tricolorii” au jucat două amicale în noul mandat al lui Hagi, obținând rezultate pozitive: 1-1 în deplasare cu Georgia și 2-1 acasă cu Țara Galilor.

Dănuț Lupu a văzut ambele partide și recunoaște că nu este impresionat de evoluția echipei, dar a sesizat și unele plusuri.

„Nu pot să spun că sunt impresionat. Trebuie să fim și realiști. Eu am spus așa: «Cine îl iubește pe Hagi și iubește naționala, trebuie să fie corect și să spunem lucrurilor pe nume».

Nu fiindcă a venit el trebuie să spunem «ce bine joacă echipa națională». Într-adevăr, a fost un joc bun. Eu spun că suntem, totuși, departe de unde vrea și Hagi să fie echipa națională.

A fost un plus pentru Louis Munteanu. Nu mă așteptam să aibă dăruirea și dorința de a juca la națională. Rus a făcut două faze extraordinare.

Victoria a venit datorită lui (n.r. – cu Țara Galilor). Ca număr suntem mulți. Nu știu dacă Gică va reuși, în afară de 2-3 jucători, să aducă alți fotbaliști.

Nu cred că Edi Iordănescu sau Mircea Lucescu ar fi avut jucători și nu i-ar fi chemat. Cred că Gică poate doar prin dorința lui de a câștiga fiecare meci să le influențeze și lor dorința asta.

Mi-e greu să cred că poți face altceva în cele 3 zile cât îi antrenează. David Matei e un jucător care promite mult. Poate dacă ar fi avut altă generație, orice antrenor l-ar fi forțat mai mult.

Dacă suntem presați de rezultate, mi-e greu să cred că se va impune. Dar e un jucător de care naționala va avea nevoie”, a spus Dănuț Lupu pentru ProSport.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]