Acasa » Fotbal Intern » Naționala » Acuzații șocante din partea fostului medic al echipei naționale! FRF, vinovată de moartea lui Mircea Lucescu: „Ei văd toți selecționerii drept carne de tun!”

Acuzații șocante din partea fostului medic al echipei naționale! FRF, vinovată de moartea lui Mircea Lucescu: „Ei văd toți selecționerii drept carne de tun!”

Acuzații șocante din partea fostului medic al echipei naționale! FRF, vinovată de moartea lui Mircea Lucescu: „Ei văd toți selecționerii drept carne de tun!”
Bogdan Stelea, surprins pe Arena Națională, la funeraliile lui Mircea Lucescu. Sursa Foto: SPORT PICTURES

Fostul medic al naționalei României, Pompiliu Popescu (75 de ani), a lansat acuzații-șoc în spațiul public, spunând că FRF ar fi responsabilă în trista poveste a decesului legendarului Mircea Lucescu.

Marele „Il Luce” s-a stins pe 7 aprilie 2026, în Săptămâna Mare, la vârsta de 80 de ani, după ce problemele de sănătate l-au învins. Din păcate, el nu a reușit să-i ducă pe „tricolori” la Campionatul Mondial din această vară, iar la scurt timp după supărarea cauzată de barajul cu Turcia, antrenorul a murit.

Pompiliu Popescu, atac la FRF: „Să nu pățească și Hagi, Doamne ferește, ca Mircea Lucescu”

Pompiliu Popescu a fost medicul naționalei țării noastre timp de peste 20 de ani, însă nu a apucat să lucreze alături de Mircea Lucescu. În ultima vreme, el s-a remarcat drept un aprig contestatar al Federației Române de Fotbal.

Invitat în cadrul unui podcast, Pompiliu Popescu a pus tunurile pe șefii FRF, acuzându-i pe aceștia de faptul că ar fi vinovați de decesul lui Mircea Lucescu. Ex-medicul „tricolorilor” a pus accent pe modul în care federalii ar trata selecționerii.

Pompiliu Popescu speră ca Gică Hagi (61), noul antrenor al României, să nu aibă soarta lui „Il Luce”.

„Dumnezeu să îl ajute pe Gică Hagi să aibă noroc să reziste, pentru că în malaxorul în care a intrat nu va fi ușor. Ăștia de la FRF au o tehnică și un talent de a te presa ce nu s-a pomenit. E de nedescris așa ceva!

Și atunci, dacă Gică Hagi va rezista, să scape sănătos! Să nu pățească, Doamne ferește, ca nea Mircea. E o presiune care se pune.

Toți selecționerii ăștia… Cei de la FRF îi văd în mintea lor pe toți drept carne de tun. Dacă iese, tot ei apar în parpalacele alea. Dacă nu iese, e de vină Lucescu, e de vină Hagi…”, a spus Pompiliu Popescu, citat de iamsport.ro.

Pompiliu Popescu, îndepărtat înaintea Campionatului European din 2016

Pompiliu Popescu se poate lăuda cu faptul că a fost unul dintre cei mai longevivi oameni din staff-ul naționalei României. El a activat la prima reprezentativă timp de 26 de ani, între 1990 și 2016.

Mai mult decât atât, Pompiliu Popescu a colaborat cu nume grele din Generația de Aur, precum Gică Hagi, Gică Popescu și Ilie Dumitrescu.

De-a lungul timpului, fostul medic al naționalei a fost prezent la șase turnee finale majore. Vorbim despre trei Campionate Mondiale (1990, 1994, 1998) și despre trei Campionate Europene (1996, 2000, 2008).

În 2016, chiar înainte de debutul Europeanului, Pompiliu Popescu a fost îndepărtat de lângă „tricolori”. Decizia a aparținut Federației Române de Fotbal.