Mihai Stoica a desființat fotbalistul care a plecat de la FCSB și a semnat cu rivala Universitatea Craiova: „A gafat la fiecare fază!”

Sonia Baciu
Mihai Stoica a desființat fotbalistul care a plecat de la FCSB și a semnat cu rivala Universitatea Craiova: „A gafat la fiecare fază!”
Mihai Stoica l-a atacat pe fostul portar al FCSB Foto: Sport Pictures

Mihai Stoica (61 de ani), președintele Consiliului de Administrație al FCSB, l-a desființat pe Alexandru Maxim (19 ani), fotbalistul care a plecat de la echipă și a semnat cu rivala Universitatea Craiova, noua campioană a României.

În opinia sa, tânărul portar „a gafat la fiecare fază”, iar  prezența sa în cadrul lotului nu se mai  justifică, nici din punct de vedere sportiv, nici financiar.

Mihai Stoica, despre Alexandru Maxim: „A gafat la fiecare fază”

Alexandru Maxim a fost împrumutat de către FCSB celor de la FC Voluntari, care au revenit în prima ligă, după o absență de doi. FC Voluntari a câștigat barajul disputat cu Hermannstadt, 5-3 la general.

„Portarul Maxim avea un contract semnat cu noi, pe care nu l-am introdus din simplul motiv că am considerat că nu are rost să ne încărcăm cu un salariu destul de mare pe care nu ne putem baza, pentru că avem alți portari peste nivelul lui, din punctul nostru de vedere.

El este de aceeași vârstă cu Matei Popa. El nu a fost titular la Voluntari, a jucat Chioveanu, care e mai mic ca vârstă.

Noi, la momentul ăsta, avem Ștefan Târnovanu, anul 2001, Udrea 2001, Matei Popa 2007 și, din 2010, este Rareș Andrei, în care ne punem mari speranțe. Adică să ai portari și unul să nu apere și să te încarci cu un salariu destul de mare nu are sens.

Gigi a zis la un moment dat: «Bă, de ce nu îi bagi contractul? Are 2 metri și ceva». Nu e ce trebuie. Are talie, într-adevăr, dar a gafat la fiecare fază”, a declarat Mihai Stoica la Prima Sport.

În sezonul 2025-2026, Maxim a fost în poartă în 24 de meciuri, din care 11 fără gol primit. Maxim are o cotă de piață de 200.000 de euro, potrivit Transfermarkt.

„M-a surprins că l-a luat Craiova”

Stoica s-a arătat însă uimit de decizia celor din Bănie de a-l transfera pe Alexandru Maxim, care se încadrează în rândul jucătorilor U21.

„M-a surprins că l-a luat Craiova, da, mă gândeam că se duce undeva în Liga 2. Nu cred că vor pleca la drum cu Popescu și Maxim, probabil vor mai avea nevoie de un portar”, a mai spus Stoica.

Portarul, aflat sub contract cu FCSB din 2021, nu a avut niciun meci oficial la prima echipă. A fost împrumutat la CSM Satu Mare și FC Voluntari (la acesta din urmă de două ori).

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Campus educațional în nordul Bucureștiului, alternativa la naveta școlară
Mediafax
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Lucruri neștiute despre Bianca Iotu de la Insula Iubirii 2026! Cum a ajuns să participe, de fapt, la show-ul de la Antena 1, alături de iubitul ei Remi
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania