Este o chestiune de ore până când Marius Șumudică va prelua noua echipă din Turcia, iar prima mișcare este să ia un jucător de la FCSB.
Nou promovată pe prima scenă a fotbalului din Turcia, Amedspor este în faza finală a negocierilor pentru a-l instala antrenor pe Marius Șumudică. El îl vrea pe Mamadou Thiam.
Amedspor este pusă pe fapte mari. Echipa turcă, nou promovată pe prima scenă a fotbalului, vrea să fie revelația întrecerii.
Nu mai are antrenor, după ce Sertac Kucukbayrak a dorit să facă un pas în spate și să se ocupe de academia clubului.
Ca urmare, negocierile cu Marius Șumudică, pentru preluarea băncii tehnice, sunt în faza finală. Este o chestie e ore până când va veni anunțul oficial.
Iar prima mutare a lui Șumudică este aducerea unui atacant de la FCSB. Este vorba despre Mamadou Thiam, după cum scrie iAM Sport, al cărui contract expiră la finele lunii.
Atacantul născut în Franța, dar cu cetățenie senegaleză, a jucat 46 de meciuri în stagiunea competițională recent încheiată, în care a marcat 7 goluri și a oferit două pase decisive.
Plecarea lui la noua echipă a lui Marius Șumudică din Turcia nu ar avea de ce să fie îngreunată, deoarece FCSB a transmis, deja, că nu vrea să-i prelungească înțelegerea.
Amedspor folosește numele kurd al orașului Diyarbakır, Amed, și a promovat în Super Lig după ce a terminat campionatul pe locul secund.
Echipa a fost înființată în 1972, dar timp de 22 de ani a jucat numai în liga de amatori. În 2013 a ajuns în a treia divizie, iar următoarea promovare a fost în 2024.
Cel care va oficializa numirea lui Șumudică este Serkan Recber, instalat recvent în funcția de director sportiv al lui Amedspor.
Serkan Reçber, care a lucrat anterior la Beşiktaş și Kasımpaşa, a deținut mai recent funcții de conducere, comentator și antrenor la diverse cluburi.
Născut la Istanbul în 1975, Reçber a jucat mijlocaș defensiv în timpul carierei și a câștigat campionatul cu Fenerbahçe în sezonul 1995-1996.
Reçber, care a fost numit coordonator general al echipei de fotbal Beșiktaș în septembrie 2025, s-a despărțit de club pe 19 mai 2026.
De asemenea, a ocupat și funcția de director executiv al clubului. Și-a anunțat demisia în urma unor dezacorduri cu consiliul de administrație.
După ce s-a retras din fotbal, a fost comentator de fotbal pe numeroase canale, în special pe TRT Spor. El nu nicio legătură de familie cu fostul mare portar al naționalei, Rüştü Reçber.