Cristi Borcea a spus ce trebuie să facă Dinamo imediat după plecarea lui Zeljko Kopic.
Antrenorul croat a decis să plece de la Dinamo după doi ani și jumătate. A reușit să facă performanțe nesperate chiar și de cei mai înfocați fani cu lotul pe care l-a avut la dispoziție.
Un fost acționar consideră că a venit momentul să se facă transferuri importante și să fie numit pe banca tehnică un antrenor cu istoric dinamovist.
Zeljko Kopic a luat decizia de a pleca de la Dinamo. Vestea a venit peste noapte și acum Andrei Nicolescu trebuie să îi găsească un înlocuitor. Cristi Borcea consideră că antrenorul croat a făcut maximum posibil cu ce a avut la dispoziție.
Cere întăriri urgente și a numit doar antrenori cu trecut dinamovist deoarece nu crede că cineva din exterior poate să scoată clubul din criză.
„La Dinamo trebuie jucători. Kopic a făcut maximum din ceea ce putea face. Toate echipele s-au întărit și se întăresc, nu mai merge. Trebuie investiții la Dinamo, nici pe suporteri nu poți să-i mai păcălești. Au tras, au fost lângă echipă, dar gata! Trebuie să ne batem. Să lase ambițiile.
Numai un fost mare dinamovist poate face ceva. Mă gândesc la Rednic, Mutu, Niculescu, Mihalcea. Eu nu am niciun favorit, nu vreau să se creadă că am vreun interes. Trebuie să existe o simbioză între antrenor, jucători și cei mai importanți suporteri. Dacă nu, Dinamo va avea un an de coșmar.
Dinamo trebuia să aibă deja 5-6 jucători semnați. Toată lumea se întărește. Nu vreau să se creadă că pun presiune, dar spun asta pentru că m-am lovit de ele. Nu poți să faci performanță la Dinamo fără foști jucători. Spune unul care a avut rezultate numai când au fost foștii jucători la Dinamo, m-am lovit de ele.
Presiunea suporterilor era incredibilă! La locul doi îmi vopseau gardurile. Vă rog să vă aduceți aminte. Eu nu spun din povești, ci din practică. Suporterii lui Dinamo au avut destulă răbdare. Eu cunosc foarte bine clubul, de la 9 ani. Am trecut apoi la director de marketing, președinte și apoi patron”, a spus Cristi Borcea, pentru digisport.ro.
Potrivit informațiilor ProSport, Zeljko Kopic a plecat de la Dinamo fără să plătească o sumă de bani. Și-ar fi primit și toate bonusurile din contract pentru realizarea obiectivelor din acest sezon.
Unul dintre motivele pentru care ar fi decis să plece ar fi diferența de viziune între Kopic și actuala conducere. De asemenea, ar exista o ofertă de la Al Wahda, echipă din Emiratele Arabe Unite care ar fi dispusă să îi ofere un salariu de nabab croatului.