Prima reacție a lui Zeljko Kopic după plecarea de la Dinamo!

Prima reacție a lui Zeljko Kopic după plecarea de la Dinamo!
Zeljko Kopic pleaca de la Dinamo. FOTO Sport pictures

Dinamo rămâne fără antrenor înainte de noul sezon, iar Zeljko Kopic și-a anunțat plecarea pe rețelele sociale.

La capătul unui sezon în care a ratat „la mustață” calificarea în cupele europene, inevitabilul s-a produs și Kopic pleacă de la Dinamo. Antrenorul croat se desparte de gruparea din „Ștefan cel Mare” după doi ani și jumătate.

Unul dintre cei mai iubiți antrenori din istoria recentă a clubului a decis, peste noapte, să continue pe alt drum cariera de antrenorat.

Reacția lui Zeljko Kopic despre despărțirea de Dinamo: „Am venit ca un străin, plec ca un Câine Roșu”

Dinamo încheie un capitol important la finalul acestui sezon. „Câinii” se despart de antrenorul care a salvat echipa de la retrogradare și care a readus clubul în play-off, după șapte ani. La scurt timp după anunțul clubului despre plecarea neașteptată a lui Kopic, a venit și reacția croatului.

Antrenorul în vârstă de 48 de ani a ținut să le mulțumească suporterilor și oficialilor clubului. S-a arătat încântat de conexiunea care s-a creat cu gruparea alb-roșie, care va face parte mereu din sufletul său ca familie.

„Dragă familie Dinamo, uneori este foarte greu să pui toate emoțiile în cuvinte. Au fost doi ani și jumătate de viață alături de un club atât de mare și istoric, alături de familia Dinamo. A fost o călătorie extraordinară, plină de emoție pură, mândrie și luptă pentru Dinamo. Fără limite, totul pentru echipă.

Pentru mine a fost mult mai mult decât un loc de muncă, mai mult decât o muncă grea și o viață trăită la limită. A fost o conexiune cu spiritul lui Dinamo, o responsabilitate uriașă de a construi ceva pentru prezent, dar și pentru viitorul clubului.

Ceva care să îi ofere lui Dinamo oportunitatea de a continua să crească și de a ajunge acolo unde merită să fie, acolo unde noi toți vrem să ne vedem clubul.

Acum, când a venit momentul să ne despărțim, vreau să vă mulțumesc din tot sufletul. Le doresc tuturor jucătorilor, staff-ului, conducerii, angajaților și suporterilor să rămână uniți, să lupte cu pasiune și să scrie un nou capitol frumos în istoria lui Dinamo.

Nu voi uita nici măcar o zi petrecută la Dinamo, fiecare moment în care am simțit susținerea voastră; doar amintirile frumoase vor rămâne în sufletul meu pentru toată viața. Așa cum au spus suporterii noștri, am venit ca un străin și plec ca un Câine Roșu. Hai Dinamo!”, a transmis Zeljko Kopic, pe Instagram.

La Dinamo, Zeljko Kopic a strâns 112 meciuri și a devenit unul dintre cei mai longevivi antrenori ai „câinilor”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
„Când va avea 18 ani, trecem pe turbo”. STENOGRAME explozive despre metoda prin care Andrew Tate ar fi atras minore
Mediafax
Un ieșean a cumpărat 318 grame de brânză de vacă din Carrefour. Ajuns acasă, a rămas fără cuvinte: Ce era în caserolă, de fapt
Cancan.ro
Rusia a lovit sediul principalului serviciu secret al Ucrainei. O dronă a ajuns în biroul șefului SBU
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum poți afla cât ai cotizat la pensia publică și când te poți pensiona. Noua platformă lansată de Casa de Pensii
Ce se întâmplă, doctore?
ANALIZĂ | Cele mai profitabile companii din energia electrică
Economedia
BANCUL ZILEI. – Vezi că Maria ta e cu Gheorghe în porumb!
Râzi cu lacrimi
O boală tăcută afectează 1 din 3 bărbați de 30 de ani
Descopera.ro
Ce avere are Prințul Marco de la Insula Iubirii, de fapt. Câte clase a terminat
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Kratos vine la București!
Go4Games
Preț record pentru benzină, în România! Este cel mai înalt nivel al carburantului înregistrat vreodată la noi
Promotor.ro
Șoferii din Italia folosesc aceste semnale la volan. În România, mesajul poate fi complet diferit
Mediafax Italia
CÂT COSTĂ O NOAPTE la HOTELUL lui CRISTIANO RONALDO din Spania! Pierde clienți...
Mediafax Spania