Continuă emoțiile pentru brazilieni, după ce s-a aflat că starul Neymar (34 de ani) va rata ultimul meci de pregătire al naționalei țării sale înainte de Campionatul Mondial. Vorbim despre o partidă-test cu selecționata din Egipt. Jocul e programat duminică, 7 iunie, de la ora 01:00.
Actualul fotbalist de atac de la Santos, campion al Europei cu Barcelona în 2015, a fost măcinat de probleme medicale pe parcursul sezonului 2025-2026.
Joi, oficialii brazilieni au confirmat faptul că Neymar nu va călători la Cleveland, unde va avea loc duelul amical cu egiptenii. Superstarul sud-american va rămâne la baza echipei, localizată în New Jersey.
Practic, Neymar va continua să își trateze problemele la gambă. Potrivit informațiilor prezentate de către jurnaliștii de la Marca, fotbalistul va urma un plan clar de recuperare, cu ședințe de fizioterapie. Neymar se va antrena separat, iar brazilienii vor ca acesta să revină cât mai repede posibil.
În cel mai optimist scenariu, jucătorul ar fi disponibil pe 11 iunie, cu doar trei zile înainte de debutul Braziliei la Campionatul Mondial, conturat de jocul cu Maroc. Al doilea meci din faza grupelor va fi cel cu naționala din Haiti, pe 20 iunie.
Cel puțin la nivel teoretic, Brazilia are una dintre cele mai accesibile grupe. Maroc – surpriza de la ultimul Mondial – și Scoția ar trebui să se bată pentru locul secund, în timp ce Haiti pornește cu ultima șansă.