Acasa » Fotbal Intern » Superliga » Fostul fotbalist de la FCSB și Rapid a semnat în SuperLigă: „Multe lucruri îmi sunt familiare!”

Fostul fotbalist de la FCSB și Rapid a semnat în SuperLigă: „Multe lucruri îmi sunt familiare!”

Călin MNERIE
Fostul fotbalist de la FCSB și Rapid a semnat în SuperLigă: „Multe lucruri îmi sunt familiare!"
Răzvan Oaidă, fostul fotbalist de la FCSB și Rapid, a semnat în Superliga. FOTO: Sportpictures

Clubul UTA a oficializat primul transfer al verii. Răzvan Oaidă (28 de ani) și-a încheiat contractul cu Universitatea Cluj și a semnat cu formația arădeană un contract pe un singur sezon, cu posibilitate de prelungire.

Mijlocașul central nu a mai jucat un meci oficial de pe 18 ianuarie 2025, în victoria „șepcilor roșii” (2-1), cu FC Buzău. Ioan Ovidiu Sabău l-a pus pe linie moartă pe „închizătorul” venit după patru sezoane la FCSB și unul la Rapid, dar nici Cristiano Bergodi nu a contat deloc pe el.

De altfel, Oaidă și-a denunțat contractul cu U. Cluj pentru justă cauză, dar nu a câștigat la comisiile federale și tocmai de aceea a apelat la TAS. Procesul s-a prelungit, însă de la 30 mai, fotbalistul și-a terminat oricum contractul cu vicecampioana României și a ajuns la echipa fanion a orașului în care a crescut.

Răzvan Oaidă a crescut în generația lui Man și Petre și a plecat în Anglia la doar 15 ani

Originar din Petroșani, Răzvan Oaidă s-a mutat la Arad în jurul vârstei de 15 ani. A fost crescut la Atletico de Cristian Păcurar și Francisc Tisza, în generația de excepție din care au mai făcut parte Dennis Man (PSV) sau fostul internațional de tineret, Adrian Petre.

Oaidă a fost primul din acea generație care a plecat în străinătate, semnând cu Wolverhampton, în Anglia, la vârsta de 15 ani. De-a lungul carierei sale, mijlocașul a mai evoluat pentru Brescia (Serie B), FC Botoșani, FCSB, Rapid București și Universitatea Cluj. În vara lui 2024, înainte de semna cu „șepcile”, Mircea Rednic îl dădea ca și transferat la UTA, dar atunci fotbalistul a ales altceva.

Adi Mihalcea îl aștepta cu brațele deschise: „Un tip de jucător care-mi place”

În iarnă, Oaidă a fost la un pas să ajungă la Sepsi Sfântu Gheorghe, dar mutarea nu s-a mai realizat, căci covăsnenii nu au bătut palma cu U. Cluj. Din luna martie, fotbalistul s-a mutat la Arad și s-a pregătit cu Francisc Tisza, unul dintre cei doi antrenori care l-au crescut la Atletico.

Mijlocașul a mai folosit și sala de forță a arenei „Francisc Neuman”, însă a avut grijă să nu interfereze cu echipa antrenată de Adrian Mihalcea. Acesta din urmă e fericit să lucreze acum cu fotbalistul de 28 de ani.

„Mi-ar plăcea să ajungă la noi, e un jucător care nu a avut în ultimii ani foarte multe realizări. Însă, el are un mod de joc care mie îmi place, acela de a fi luptător, de a nu renunța, plus calitate individuală. Adică de muncitori, de jucători din aceștia am nevoie, căci ăsta e și tipul meu de joc”, a declarat în urmă cu ceva săptămâni tehnicianul „roș-albilor”.

Noul mijlocaș al arădenilor susține: „Vin cu dorință de muncă”

Oaidă pare conștient de faptul că UTA poate fi ultima sa șansă de a rămâne în fotbalul care contează, iar publicul familiar de la Arad îl poate ajuta în acest punct al carierei.

„Sunt fericit că am ajuns aici. Pentru mine, multe lucruri îmi sunt familiare: atmosfera, oamenii, orașul, terenurile și tot ceea ce înseamnă Aradul. Vin cu dorință de muncă, cu energie și abia aștept să începem pregătirea. Este clar că orice jucător își dorește să evolueze în fața unui stadion plin la fiecare meci. Acest lucru vine și cu responsabilitate.

Suporterii îți oferă energie, iar tu trebuie să le răspunzi prin atitudine, muncă și respect. UTA a fost mereu o echipă greu de învins, mai ales pe teren propriu”, au fost cuvintele lui Răzvan Oaidă, pentru uta-arad.ro, care mai transmite: „Bun venit în familia roș-albă, Răzvan!”

Popescu, Van Durmen și L. Mihai ar trebui să plece de la UTA

Oficializarea transferului lui Răzvan Oaidă va fi urmată cât de curând de anunțul despărțirii arădenilor de Ovidiu Popescu (32 de ani). Mijlocașul sosise vara trecută la UTA chiar de la U. Cluj, însă Adrian Mihalcea l-a scos din echipă în momentul în care Popescu și-a lăsat echipa în 10 oameni timp de o repriză cu Oțelul Galați.

UTA a pierdut acel meci cu 0-4, ulterior la Arad consacrându-se cuplul de mijlocași centrali Mino Sota – Richard Odada. Benjamin Van Durmen (29 de ani) și Luca Mihai (22 de ani) sunt ceilalți doi mijlocași centrali de care arădenii ar trebui să se despartă în această vară.

Gruparea de pe Mureș se va reuni pe 15 iunie și după două săptămâni de pregătire la Arad se va muta în Slovenia, pentru cantonamentul de vară.