Ianis Hagi (27 de ani) a rupt tăcerea și a dezvăluit ce i-a cerut Gică Hagi să facă la meciul amical dintre Georgia și România, disputat la Tbilisi, în seara zilei de marți, 2 iunie 2026.
Internaționalul român a precizat că „Regele” nu i-a cerut ceva special și că i-a transmis să ajute echipa atât pe plan ofensiv, cât și pe plan defensiv.
Georgia și România s-au întâlnit marți, 2 iunie 2026, într-o partidă amicală încheiată la egalitate, scor 1-1. Ianis Hagi a fost titular și a purtat banderola de căpitan.
La finalul partidei de la Tbilisi, acesta a dezvăluit ce i-a cerut Gică Hagi să facă pe teren: să ajute echipa atât pe plan ofensiv, cât și pe plan defensiv.
„Nu, nu mi-a spus ceva special. Mesajele pe care le ştiam deja în mare. Să fiu eu, să mă mişc mult între linii, să mă mişc mult între linii, să cer multe mingi pe fază ofensivă şi să ajut echipa mult pe fază defensivă.
Am lucrat mult colectiv în ultimele 7-10 zile. Foarte multă informaţie, am încercat să captăm şi să asimilăm cât mai mult din ce ne-au spus. Sunt lucruri de îmbunătăţit, dar în mare suntem mulţumiţi şi direcţia e bună”, a declarat Ianis Hagi, conform as.ro.
Ianis a vorbit și despre perioada de pregătire sub comanda lui Gică Hagi, dar și despre responsabilitatea de a purta banderola de căpitan la echipa națională a României.
„Nu ştiu dacă suntem foarte fericiţi cu rezultatul, însă suntem fericiţi că am reuşit să aplicăm, mai mult sau mai puţin, ce am lucrat săptămâna asta. Avem mult de muncă la cerinţele staff-ului tehnic.
Când am reuşit să facem ce ne-au cerut de pe margine, au venit ocaziile, am avut controlul jocului prin cele două principii: posesia şi presiunea.
Au fost şi momente în care nu am ţinut ritmul aşa cum ne-am dorit. Avem de muncit acolo, cerinţele sunt puţin mai mari. Putem să înţelegem, e oboseală, sfârşit de campionat.
Multe schimbări, jucători care nu au mai jucat împreună. Una peste alta, sunt pozitiv pentru că ce am lucrat la antrenament am reuşit să aplicăm la antrenament, însă clar ne doream să câştigăm.
E o responsabilitate mai mare. Presiunea este indiferent dacă porţi sau nu banderola. Ştiţi cât de mult înseamnă pentru mine echipa naţională.
Responsabilitatea clar este mai mare, însă mă simt bine, simt că sunt capabil să ajut echipa, sunt destul de vocal pe teren, în afara terenului îmi place să conduc cu exemplul, să încerc să îi aduc lângă mine pe ceilalţi.
Suntem mai mulţi lideri, mai mulţi căpitani, cu experienţă internaţională, iar staff-ul tehnic are multe aşteptări, iar cei tineri care vin din urmă să îi adaptăm cât mai repede şi să avem rezultate. La echipa naţională nu cred că e importantă vârsta, contează performanţa”, a mai spus Ianis Hagi, conform sursei menționate anterior.