În timp ce alte echipe se pregătesc de Cupa Mondială de peste Ocean, naționala României are meciuri amicale cu Georgia și Țara Galilor, primele în noul mandat al lui Gică Hagi.
Fostul internațional Dănuț Lupu nu privește cu ochi buni extinderea numărului de formații la turneul final și spune în stilu-i caracteristic când va mai ajunge prima noastră reprezentativă la CM.
Capriciosul ex-fotbalist este de părere că atunci când Campionatul Mondial va fi formai din 80 de echipe, atunci o să mai ajungă și tricolorii la competiția supremă mondială.
Naționala României a pierdut barajul cu Turcia și a ratat astfel, pentru a șaptea oră la rând, prezență la un Campionat Mondial. În momentul de față, tricolorii, pregătiți de Gică Hagi, se pregătesc de partidele test cu Georgia și Țara Galilor. Primul are loc astă-seară, în deplasare, de la ora 20.00, în timp ce al doilea se va disputa patru zile mai târziu, pe arena din Ghencea.
Dănuț Lupu nu este deloc de acord cu extinderea la 48 a numărului de formații la CM, considerând că în acest mod, competiția se diluează foarte mult calitativ, astfel că multe meciuri vor fi „neinteresante”.
Referitor la prima noastră reprezentativă, fostul internațional nu este deloc optimist și susține că Ianis Hagi și compania vor mai ajunge la o Cupă Mondială atunci când FIFA va suplimenta numărul echipelor calificate la 80.
„Extinderea formatului Cupei Mondiale la 48 de echipe este o afacere. Dacă stai să te gândești, ar trebui să o facă de 80 de echipe, să participe toți. Astea sunt alegerile FIFA, e adevărat, dar mie nu mi se pare normal.
Când faci un Campionat Mondial, îl faci cu țările cele mai bune, nu? De ce mai facem preliminarii, de ce mai faci meciuri în grupe? Și eu cred că spectacolul va fi diluat, pentru că vor fi foarte multe meciuri, dar multe vor fi neinteresante. Nu vor interesa pe foarte multă lume’, a declarat fostul mijlocaș.
E greu de vorbit de favorită la câștigarea cupei mondiale. Brazilia nu mai e ce era odată, iar Franța, Spania, Germania au scăzut și ele. Dar știi care este problema? Că dacă ele au scăzut cu 50%, noi am scăzut 90%. Gândește-te, spre exemplu, că în ’90 și ’94 nu știai pe cine să chemi la echipa națională pentru Cupa Mondială și acum ne chinuim să strângem 16.
E o problemă și e foarte mare. Dar până la urmă nu sunt de vină jucătorii, asta este, ce să facă și ei săracii? Își fac treaba și joacă la nivelul pe care îl au ei. Când vor ajunge la 80 de echipe la Cupa Mondială, atunci sigur o să ne calificăm și noi”, a declarat Dănuț Lupu, pentru Agerpres.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F07%2FDecizia-lui-Nicolae-l-a-devastat-pe-Danut-Lupu-%E2%80%9EAceasta-veste-m-a-si-socat-m-a-si-intristat-1400x932.jpg)
FOTO: Mediafax 29.07.2025
Dănuț Lupu s-a declarat întotdeauna un mare fan al naționalei Braziliei, datorită stilului de joc etalat de naționala sud-americană. Nici acum nu se dezice de reprezentativa selecao!
„Eu am fost întotdeauna fan Brazilia și am ținut cu ei mereu. Și dacă nu mă înșel cred că au cele mai multe titluri câștigate. Asta poate și datorită jocului meu, care era cât de cât spre al lor. Poate de aia am fost și fan Brazilia mereu” , a concluzionat Lupu.
Cupa Mondială din acest an are loc în perioada 11 iunie – 19 iulie, fiind organizată în premieră de trei state: SUA, Canada și Mexic. Este primul turneu final all-time la care participă 48 de echipe, față de 32 la edițiile anterioare.