Adrian Mutu a făcut gluma anului după finala Champions League dintre PSG și Arsenal.
După 120 de minute, PSG și Arsenal au încheiat la egalitate, 1-1, golurile fiind marcate de Havertz și Dembele. În cele din urmă, formația din capitala Franței s-a impus la loviturile de departajare, scor 4-3, după ce londonezii au ratat de două ori, prin Eze și Gabriel. De partea parizienilor, singurul jucător care a ratat a fost Mendes.
Aflați în studioul Digi Sport pentru analiza duelului dintre PSG și Arsenal, Ilie Dumitrescu, Gică Craioveanu și Adrian Mutu au comentat fazele importante ale partidei. La un moment dat, „Briliantul” a făcut o glumă savuroasă, care a stârnit hohote de râs în platou.
„E o frază celebră: Nu trecem de centrul terenului că există riscul de a finaliza”, a spus Gică Craioveanu. Ulterior, Adrian Mutu a continuat într-o notă haioasă: „Sau: Bă, băieți, dacă Doamne ferește în seara asta dăm gol…”.
„O echipă preocupată să joace, PSG, a încercat să joace în spatele liniei adverse, dar a reușit de foarte puține ori, pentru că Arsenal se apăra și în 6. Niciodată nu am văzut posibilitatea să fie 1 contra 1, pentru că mereu exista dublaj. Arsenal, o echipă agresivă, a marcat un gol norocos.
Să facem o comparație între Nuno Mendes și Hakimi, ca participare pe faza ofensivă, cu Hincapie și Mosquera, de partea cealaltă.
Băieții ăia au stat acolo, n-au trecut de jumătate terenului. Arsenal nu a mizat foarte mult pe aportul lor. În seara asta, Arsenal ne-a arătat că a fost cea mai bună echipă pe fază defensivă, foarte greu să-ți creezi ocazii cu ei”, a spus și Ilie Dumitrescu.
PSG(1-4-3-3): 39. Safonov – 2. Hakimi, 5. Marquinhos, 51. Pacho, 25. Nuno Mendes – 87. João Neves, 17. Vitinha, 8. Fabián Ruiz – 14. D. Doué, 10. Dembélé, 7. Kvaratskhelia. Antrenor: Luis Enrique
Rezerve: 30. Chevalier, 89. Marin – 4. Lucas Beraldo, 6. Zabarnyi, 9. Gonçalo Ramos, 19. Kang-in Lee, 21. L. Hernández, 24. Mayulu, 27. Dro Fernández, 29. Barcola, 33. Zaïre-Emery, 49. Mbaye,
Arsenal (1-4-2-3-1): 1. Raya – 3. Mosquera, 2. Saliba, 6. Gabriel, 5. Hincapié – 41. Rice, 49. Lewis-Skelly – 7. Saka, 8. Ødegaard, 19. Trossard – 29. Havertz. Antrenor: Mikel Arteta
Rezerve: 13. Arrizabalaga – 9. Jesus, 10. Eze, 11. Martinelli, 12. J. Timber, 14. Gyökeres, 16. Nørgaard, 20. Madueke, 23. Merino, 33. Calafiori, 36. Zubimendi, 56. Dowman