Novak Djokovic, eliminare ȘOC la Roland Garros! A avut 2-0 la seturi, dar apoi a urmat un coșmar!

Tenis
Novak Djokovic, eliminare ȘOC la Roland Garros! A avut 2-0 la seturi, dar apoi a urmat un coșmar!
Sursă foto: Eurosport.

Novak Djokovic a fost eliminat dramatic în turul trei de la Roland Garros, după un meci aproape imposibil de anticipat. Sârbul a condus cu 2-0 la seturi în fața lui Joao Fonseca, dar brazilianul de 19 ani a reușit o revenire spectaculoasă și a produs una dintre marile surprize ale turneului.

Fonseca, locul 30 ATP, s-a impus după patru ore și 57 de minute, scor 4-6, 4-6, 6-3, 7-5, 7-5.

Djokovic, eliminat de la Roland Garros

Djokovic a început foarte bine partida. A câștigat primele două seturi cu același scor, 6-4, și părea că se îndreaptă spre o calificare fără emoții. Experiența, calmul și controlul schimburilor erau de partea lui, iar Fonseca părea să nu găsească soluții.

Totul s-a schimbat însă din setul al treilea. Brazilianul a crescut nivelul, a început să lovească mai curajos și a profitat de momentele de tensiune ale lui Djokovic. Fonseca a câștigat setul trei cu 6-3 și a readus meciul în joc.

La începutul acelui set, Djokovic a avut și un moment de nervozitate. Sârbul s-a enervat pe un cameraman care s-a apropiat prea mult de el în momentul în care mergea spre bancă.

„Poți să vii mai mult înspre fața mea? Pentru numele lui Dumnezeu, oferă-mi spațiu!”, a spus Djokovic, moment surprins pe transmisiune.

De acolo, meciul a devenit un adevărat test de rezistență. Setul al patrulea a durat o oră și 20 de minute, iar Fonseca a reușit să îl câștige cu 7-5, împingând partida în decisiv.

Victoria este uriașă pentru Joao Fonseca

În setul cinci, Djokovic a încercat să își folosească experiența, dar Fonseca nu a cedat. La 5-5, brazilianul a făcut break-ul decisiv, apoi a servit pentru meci și a închis partida.

Victoria este una uriașă pentru Joao Fonseca, considerat unul dintre cei mai promițători jucători ai noii generații. Brazilianul va juca în turul următor cu învingătorul dintre Casper Ruud și Tommy Paul, pentru un loc în sferturile de finală.

Djokovic are 24 de titluri de Grand Slam în palmares, însă la Roland Garros a câștigat doar trei, în 2016, 2021 și 2023.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Anunțul momentului! SE RETRAGE din fotbal la 41 de ani, după șase Cupe Mondiale: Am dat TOTUL
Mediafax
DOLIU la Hollywood! Actrița din Godzilla a murit la doar 18 ani
Cancan.ro
Paradoxul imobiliar din România: vânzările scad, dar prețurile cresc. Gabriel Biriș: „Ne așteaptă o ajustare de durată, de circa 5 ani”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cine este iubita lui Lamine Yamal. Ines Garcia Santos a dezvăluit cum l-a cunoscut: "Mi-ar plăcea să vă spun că l-am văzut într-un aeroport sau că ne-am ciocnit unul de altul, dar nu!"
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Aseară, nevastă-mea s-a îmbrăcat în polițistă!
Râzi cu lacrimi
Tot mai mult praf ajunge în Europa. Care este explicația?
Descopera.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
S-a decis înlocuirea actorului principal din serialul God of War. Care este motivul
Go4Games
Update surpriză pentru Tesla în România. Grok vine cu modul 18+ și alte personalități AI
Promotor.ro