Acasa » Alte Sporturi » Tenis » Roland Garros » Reacția fabuloasă a americanilor după ce Sorana Cîrstea A DEMOLAT-O pe Solana Sierra: „Ea poate vrea să se retragă, dar tenisul ei sigur NU!”

TENIS Reacția fabuloasă a americanilor după ce Sorana Cîrstea A DEMOLAT-O pe Solana Sierra: „Ea poate vrea să se retragă, dar tenisul ei sigur NU!”

Reacția fabuloasă a americanilor după ce Sorana Cîrstea A DEMOLAT-O pe Solana Sierra: „Ea poate vrea să se retragă, dar tenisul ei sigur NU!”
Sorana Cîrstea face spectacol la Roland Garros! Sursa Foto: PROFIMEDIA, 29.05.2026

Americanii au pus în scenă o reacție fenomenală după super-victoria bifată de către Sorana Cîrstea (36 de ani, locul 18 WTA) contra jucătoarei Solana Sierra (21 de ani, locul 68 WTA) în turul trei la Roland Garros.

„Sori” a reușit să obțină un succes fantastic: 6-0, 6-0. Prin urmare, românca s-a calificat în „optimile” Roland Garros, după o serie incredibilă de 23 de game-uri la rând. Nu mai pierduse unul de la 1-3 în primul act din meciul cu nemțoaica Eva Lys, consemnat în turul precedent.

Americanii o apreciază la maximum pe Sorana Cîrstea: „Prima sa calificare în «optimile» Roland Garros după cinci ani”

Sorana Cîrstea a trecut în primul tur de Ksenia Efremova (17 ani, 625 WTA), scor 6-3, 6-1, iar în turul doi de Eva Lys (24 de ani, 81 WTA), scor 6-3, 6-0.

Practic, tenismena din țara noastră are un parcurs excepțional la Roland Garros, în ceea ce ar trebui să reprezinte ultimul său sezon în circuit.

În acest context, americanii au reacționat. The Tennis Letter a salutat dublul 6-0 înregistrat de către Sorana Cîrstea în turul trei al competiției organizate la Paris.

„Cîrstea o învinge pe Solana Sierra: 6-0, 6-0. Două seturi albe pentru Sorana împotriva jucătoarei care a eliminat-o pe Jasmine Paolini.

Sorana bifează prima sa calificare în «optimile» Roland Garros după cinci ani. De asemenea, asta este prima ei accedere în această fază a unui turneu de Grand Slam în ultimii trei ani.

Ea poate vrea să se retragă, dar tenisul ei sigur nu!”, au apreciat americanii pe X, fosta rețea socială Twitter.

Ce jucătoare avem! „Nu ştiu câţi oameni ştiu asta, dar iubesc tenisul cu adevărat”

Recent, Sorana Cîrstea le-a oferit un interviu organizatorilor întrecerii din „Orașul Luminii”. „Sori” a mărturisit că își trăiește visul. E clar: atașamentul româncei față de tenis atinge cote înalte!

„Îmi trăiesc visul şi, să fiu sinceră, nu ştiu ce s-a schimbat. Din punctul meu de vedere, fac în continuare aceleaşi lucruri. Sunt la fel de disciplinată. Am în continuare aceeaşi pasiune pentru acest sport, poate chiar mai multă, pentru că este ultimul meu an.

Nu ştiu câţi oameni ştiu asta, dar iubesc tenisul cu adevărat. Poate singurul lucru este că am mai multă bucurie şi nu mai pun atâta presiune pe rezultate cum o făceam înainte. Cred că asta ar fi singura diferenţă.

Simt că în ultimii doi ani am fost destul de constantă. Nu m-am gândit niciodată că voi juca până la această vârstă – urma să mă retrag pe la 30 de ani. Apoi a venit COVID-ul şi am luat lucrurile an de an. De la începutul pandemiei de COVID, am fost mereu clasată undeva între locul 20 şi 30, iar acum doi ani am suferit o operaţie. Dar nivelul era acolo.

Este o poveste frumoasă şi sunt foarte recunoscătoare pentru tot ce se întâmplă, iar eu încerc să absorb totul şi fiecare amintire pe care o am, să o păstrez în inima mea şi să o păstrez acolo pentru totdeauna”, a declarat fantastica jucătoare de tenis din România.