Eric de Oliveira (40 de ani), fost fotbalist care a scris istorie pentru Gaz Metan Mediaș, a răbufnit în ceea ce îl privește pe Darius Olaru (28).
Mijlocașul celor de la FCSB a avut câteva sezoane foarte bune, însă în ciuda acestui detaliu, dar și a faptului că are o clauză de reziliere de 5.000.000 de euro, nu a beneficiat de oportunitatea unui transfer.
Eric de Oliveira a scris istorie pentru Gaz Metan și deține recordul absolut de goluri pentru gruparea din Mediaș în Superliga, cu 59 de reușite în 199 de meciuri.
De asemenea, brazilianul este în continuare cel mai prolific marcator străin care a pășit pe prima scenă a fotbalului românesc, cu 66 de goluri în 222 de partide.
Eric a rămas extrem de atașat de tot ceea ce se întâmplă la Mediaș, unde fotbalul a decăzut mult în ultimii ani, iar cu ocazia unui eveniment la care a luat parte recent a vorbit despre un internațional lansat de Gaz Metan.
Este vorba despre Darius Olaru, pe care Gigi Becali l-a cumpărat de la Mediaș, în ianuarie 2020, pentru 600 de mii de euro.
De atunci și până în prezent, Olaru a devenit unul dintre cei mai valoroși fotbaliști din Superliga, iar în ultimele sezoane a avut statistici personale de invidiat în tricoul celor de la FCSB, cu zeci de goluri și contribuții decisive.
Cu toate acestea, mijlocașul nu a avut soarta unor fotbaliști ca Florin Tănase, Florinel Coman sau Adrian Șut, care au prins în cele din urmă transferuri importante în afara granițelor.
Întrebat fiind de acest aspect, Eric de Oliveira a avut o reacție emoționantă și a transmis că se roagă la Dumnezeu ca Olaru să se transfere și el în această vară, deoarece ar putea fi ultimul lui tren către un contract bănos:
„(n.r. – L-ai invitat pe Lucian Sânmărtean la un posibil meci de retragere? Te gândești la așa ceva?) N-am avut această bucurie, să joc alături de el, în carieră. Dar cine știe, poate aici, la Victory Cup. Jucăm și noi un meci, două-trei pase. Așa a fost și cu Ronaldinho. Cu Lucică nu va fi diferit.
E dureros când atingi subiectul Gaz Metan Mediaș. N-am cuvinte, pentru că am rămas în oraș, încerc să fac ceva pentru copii. Nu doar eu, ci și membrii fondatori ai clubului. Dar e păcat că o echipă cu tradiție a orașului și a județului Sibiu s-a dus așa… Acum ar fi trebuit să se împlinească 80 de ani…
Deci ne doare, pentru că se pierde istoria, copiii de azi nu o mai știu. Doar ce văd pe Youtube sau așa… E păcat, că te duci și vezi un stadion gol acolo. Primăria ne susține cum poate și încercăm să găsim un nou Darius Olaru, poate chiar un nou Marius Baciu. Sau chiar un nou Eric de Oliveira. Așa că, cu toate oportunitățile pe care le primim, noi mergem mai departe și încercăm.
(n.r. – Despre Hagi) Văd că e ceea ce mereu a dorit dânsul. Cred că va face treabă bună. Părerea mea e că nu într-o perioadă scurtă, ci într-una lungă. Pentru că la noi e obișnuință, după un an dai antrenorul afară că nu ai rezultate.
Dacă rămânem tot așa și ne dorim ca fotbalul să se dezvolte dar fără să avem condiții… E foarte greu. Eu îl cunosc foarte bine pe Hagi, am făcut parte din staff-ul lui și cred că va face treabă bună.
(n.r. – Despre Darius Olaru) Bă, vorbim de prietenul meu și eu cred că e cam târziu deja să zicem că e ultimul sezon al lui la FCSB. Am avut discuții personale de mai multe ori, i-am zis să se ducă, viața de fotbalist e scurtă. El e foarte talentat…
A avut ghinionul la precedenta accidentare pe care a avut-o. Dar acum ar fi mai mult decât momentul potrivit pentru a pleca… Să își facă viața altundeva, să garanteze viitorul lui și al familiei. Știm că are calitate, știm ce jucător e. Ne rugăm la Dumnezeu și poate în vara asta reușește transferul vieții”, a declarat Eric de Oliveira.
Darius Olaru a jucat în sezonul 2025-2026, doar pentru FCSB, nu mai puțin de 50 de partide. Printre altele, el a contribuit cu 15 goluri și 8 pase decisive.
Așa cum am precizat deja, statisticile lui au fost foarte bune și în sezoanele precedente. În 2024-2025 a marcat 15 goluri și a oferit 7 pase decisive, iar în 2023-2024 a contribuit cu 15 goluri și 6 pase decisive.