Acasa » Diverse » Ce a primit Nadia Comăneci de la Mugur Isărescu. Apoi, discursul guvernatorului BNR a impresionat-o profund

EVENIMENT Ce a primit Nadia Comăneci de la Mugur Isărescu. Apoi, discursul guvernatorului BNR a impresionat-o profund

Alin Grigore

În dimineața zilei de joi, 28 mai 2026, a avut loc la Banca Națională Română evenimentul organizat în onoarea Nadiei Comăneci, cu tema „50 de ani de la obținerea primei note de 10 din istoria Jocurilor Olimpice în proba de gimnastică feminină”.

Evenimentul marchează 50 de ani de la cea mai mare performanță din istoria gimnasticii românești, nota de 10 obținută de Nadia la Jocurile Olimpice de la Montreal, 1976.

Ce a primit Nadia Comăneci de la Mugur Isărescu

Nadia Comăneci a fost întâmpinată de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. Acesta i-a oferit un buchet de flori fostei noastre mari sportive.

Nadiei i-au fost prezentate monedele create special de Banca Națională Română pentru a comemora realizarea ei și a stat secunde bune în fața lor, analizându-le de aproape.

Printre alții, la fastuosul eveniment au mai participat și președintele FRF, Răzvan Burleanu, Marius Urzică, dar și alți membri importanți ai COSR.

BNR a emis monede speciale pentru Nadia Comăneci

„Începând cu data de 28 mai 2026 Banca Națională a României lansează în circuitul numismatic o monedă din aur, o monedă din argint și o monedă din tombac cuprat cu tema 50 de ani de la obținerea primei note de 10 din istoria Jocurilor Olimpice în proba de gimnastică feminină.

Caracteristicile monedelor sunt următoarele:

Metal aur argint tombac cuprat
Valoare nominală 100 lei 10 lei 1 leu
Titlu 900‰ 999‰
Formă rotundă rotundă rotundă
Diametru 21 mm 37 mm 37 mm
Greutate 6,452 g 31,103 g 23,5 g
Cant zimțat zimțat zimțat
Calitate proof proof proof

”, se arată pe site-ul BNR.

De asemenea, au fost anunțate și tirajele aprobate pentru această emisiune numismatică, limitate, așa cum era de așteptat. Prețurile nu sunt nici ele la îndemna oricui.

„Tirajele aprobate pentru această emisiune numismatică sunt de 200 de piese pentru monedele din aur, 1.000 de piese pentru monedele din argint și 2.000 de piese pentru monedele din tombac cuprat.

Preţurile de vânzare sunt:

  • 7.800,00 lei, inclusiv TVA, pentru moneda din aur, inclusiv broșura de prezentare și certificatul de autenticitate;
  • 1.000,00 lei, inclusiv TVA, pentru moneda din argint, inclusiv broșura de prezentare și certificatul de autenticitate;
  • 280,00 lei, inclusiv TVA, pentru moneda din tombac cuprat, inclusiv broșura de prezentare și certificatul de autenticitate”, mai notează sursa citată.