Inter pregătește o mutare importantă pe piața transferurilor, după sezonul excelent reușit sub comanda lui Cristi Chivu. Campioana Italiei vrea să își întărească defensiva, iar numele aflat în prim-plan este Bremer, titularul lui Juventus.
Cristi Chivu a câștigat eventul în Italia, Serie A și Coppa Italia, iar conducerea lui Inter este pregătită să îi ofere întăriri pentru sezonul următor. Obiectivul este ca echipa să rămână la același nivel în campionat și să aibă un parcurs cât mai lung în Champions League.
Potrivit La Stampa, Chivu a cerut transferul lui Bremer de la Juventus. Fundașul brazilian este unul dintre cei mai importanți jucători ai torinezilor, iar Inter ar trebui să achite clauza de reziliere pentru a-l aduce la Milano.
Suma este una uriașă, cu un cost total de 58 de milioane de euro. Pentru Juventus, o astfel de plecare ar fi o lovitură importantă, mai ales că Bremer este titular și a avut un sezon solid. Brazilianul a bifat 31 de meciuri în tricoul bianconerilor, a marcat patru goluri și a oferit trei pase decisive.
Transferul ar putea deveni posibil și din cauza situației sportive de la Juventus. Torinezii nu vor evolua în sezonul următor în Champions League, în timp ce Inter, campioana Italiei, își propune să ajungă în fazele finale ale competiției.
Bremer ar fi încântat de o eventuală mutare la Inter, tocmai pentru că ar avea șansa să joace la cel mai înalt nivel european. În plus, ar ajunge într-o echipă care tocmai a câștigat două trofee interne și care pregătește un nou proiect puternic sub comanda lui Chivu.
Juventus l-a transferat pe Bremer de la Torino în vara lui 2022, pentru aproximativ 51 de milioane de euro. Acum, Inter ar putea plăti chiar mai mult pentru a-l aduce direct de la rivala din Serie A.
Cristi Chivu a vorbit despre situația lui Henrikh Mkhitaryan:
„Dacă l-am convins pe Mkhitaryan să continue? Este un jucător grozav, prin atitudinea sa, seriozitatea sa, profesionalismul său și ceea ce reprezintă în vestiar, la fel ca ceilalți. Nu e ușor să ajungi la o anumită vârstă când expiră un contract. Ei au dat tot ce au avut mai bun. Le mulțumesc tuturor. Nu am vorbit despre asta; vom avea timp să o facem”, a declarat Cristi Chivu.