Chivu dă tunul cu agentul pentru care l-a trădat pe Giovanni Becali! Va lua 4.000.000 de euro pe an

Gigi Grigorescu
Chivu dă tunul cu agentul pentru care l-a trădat pe Giovanni Becali! Va lua 4.000.000 de euro pe an
Agentul pentru care Cristi Chivu l-a trădat pe Giovanni Becali i-a obținut un salariu anual la Inter de 4.000.000 de euro. Mediafax Foto

Aflat pe val după ce a realizat eventul cu Inter în chiar primul sezon ca antrenor la echipa din Milano, Chivu va lua 4.000.000 de euro pe an în următoarele stagiuni competiționale.

Inter l-a numit antrenor principal pe Cristi Chivu în vara lui 2025, după plecarea lui Simone Inzaghi la Al-Hilal. Dubla campionat – Cupa Italiei i-a mărit salariul românului.

Agentul pentru care Cristi Chivu l-a trădat pe Giovanni Becali i-a obținut un salariu anual la Inter de 4.000.000 de euro

S-a tras cortina peste ediția din acest sezon al campionatului Italiei. Serie A și-a aflat campioana încă din 3 mai, când Inter învingea Parma cu 2-0.

După exact 10 zile, formația din Milano și-a trecut în palmares și Cupa Italiei, câștigată la Roma, pe Stadionul Olimpic, după o finală cu Lazio încheiată cu același scor.

Contractul lui Chivu expiră în 2027, iar prelungirea lui era o chestiune de zile. Inclusiv președintele grupării, Giuseppe Marotta, a dat garanții în acest sens.

Iar acum lucrurile sunt și mai clare. Conform actelor, Chivu va sta pe banca lui Inter Milano până în vara lui 2028, dar va exista o clauză de prelungire cu încă o stagiune.

„Cristian Chivu își va prelungi contractul cu Inter. O întâlnire recentă cu agentul său, Pietro Chiodi, a avut loc la sediul central al lui Inter, iar cele două părți au ajuns la un acord.

Va semna un contract până în 2028, cu opțiune pentru încă unul. O prelungire binemeritată pentru român, care a câștigat Scudetto și Coppa Italia în primul sezon la Inter”, scrie Sky Sport Italia.

În context, salariul tehnicianului român va crește de la 2 milioane de euro net la 3,2 plus bonusuri de performanță, adică maximum 4 milioane în total.

Când l-a trădat Cristi Chivu pe Chivu impresarul Giovanni Becali

Omul care a realizat toate acestea, agentul Pietro Chiodi, îi este alături lui Cristi Chivu încă din perioada în care acesta din urmă era jucător.

Detalii cu privire la „trădare” a dat impresarul Giovanni Becali, care, însă, susține că nu îi poartă ranchiună fostului mare internațional român.

Totul s-a întâmplat în urmă cu mai bine de două decenii, în vara lui 2003, când Chivu a plecat de la Ajax la AS Roma, iar Barcelona l-a numit director sportiv pe Txiki Begiristain.

„Am riscat mult şi am refuzat Real Madrid. S-a înţeles cu Roma, a făcut întâlnirea cu mine la Madrid, a întârziat, am plecat şi nu au dat mai mult de 3 milioane.

Şi Barcelona a ajuns la 3,5 milioane, cu Txiki Begiristain. S-au înţeles cu Roma, plăteau. Roma îşi recupera după 4 ani de zile banii pe care i-a plătit.

După care, cu Moratti, Mancini… Mi-am luat riscul ăsta. Opt ani ori 4,5 milioane de euro net. Nu i-am luat un comision niciodată, este familie.

Dintr-o dată s-a dus cu unul pe care l-am lăsat să aibă grijă de el acolo (n.r. Pietro Chiodi). Dar asta e.

Toţi şmecherii şi regii şi prinţişorii au ajuns acolo după ce au făcut o nedreptate. Eu n-am nimic, bravo lui”, a spus Giovanni Becali, la Fanatik.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]