Acasa » Diverse » În ce afacere și-a băgat banii Bogdan Stancu. A făcut avere la turci și acum e investitor: „Sunt prins”

EXTRA În ce afacere și-a băgat banii Bogdan Stancu. A făcut avere la turci și acum e investitor: „Sunt prins”

În ce afacere și-a băgat banii Bogdan Stancu. A făcut avere la turci și acum e investitor: „Sunt prins”
Bogdan Stancu vrea să dea lovitura în afaceri. Sursa Foto: PROFIMEDIA, 26.05.2026

Bogdan Stancu (38 de ani), fostul atacant de la Unirea Urziceni, FCSB sau Galatasaray, s-a retras din activitate în urmă cu patru ani, în prezent ocupându-se de o afacere în sectorul imobiliar.

Ex-internaționalul român a jucat la diferite echipe din Turcia, acumulând o avere impresionantă. După ce a agățat ghetele în cui, „Motanul” și-a îndreptat atenția către partea de business. Stancu dorește să-și sporească avuția.

Bogdan Stancu, implicat într-o afacere de top: „Îmi ocupă ceva timp”. Ce mai face fostul fotbalist

Bogdan Stancu a ajuns în Turcia în anul 2011. La acea vreme, FCSB l-a vândut la Galatasaray, în schimbul sumei de cinci milioane de euro. Practic, Gigi Becali (67 de ani) a obținut un profit semnificativ, după ce l-a achiziționat pe atacant de la Urziceni, în 2008, pentru două milioane de euro.

În urma retragerii, Stancu a dat startul unei afaceri în domeniul imobiliar, în paralel fiind și impresar. În opinia lui, România dispune de mulți puști cu potențial.

„În mare parte, îmi petrec timpul în familie, cu copiii, în parc, la mall, îi duc la diferite activități. Încerc să ajung și la sală de 2-3 ori pe săptămână, să mai fac mișcare. Sunt prins cu un proiect în domeniul imobiliar, care îmi ocupă ceva timp.

Ca și agent, m-am ocupat mai mult pe parte de copii și juniori, îmi place să fac asta, însă trebuie răbdare. Sunt mulți fotbaliști tineri cu mare potențial”, a declarat Bogdan Stancu, pentru digisport.ro.

FC Argeș, CS Mioveni, Unirea Urziceni, FCSB, Galatasaray, Orduspor, Genclerbirligi, Bursaspor și Eyupspor sunt echipele la care a activat ex-jucătorul de atac pe parcursul carierei sale.

Optimist în privința situației lui Mirel Rădoi: „Sunt convins că va face treabă bună la Gaziantep”

Cu ocazia acelei intervenții publice, Bogdan Stancu a vorbit și despre Mirel Rădoi (45), actualul antrenor al lui Gaziantep. Fiind un fin cunoscător al fotbalului din Turcia, fostul vârf a exprimat o opinie în legătură cu situația tehnicianului.

Rădoi a bifat patru eșecuri pe banca celor de la Gaziantep, traversând o perioadă complicată. Echipa nu a retrogradat, însă jurnaliștii turci au accentuat faptul că „principalul” are probleme în a se adapta.

După părerea lui Bogdan Stancu, respectivul campionat e dificil, dar, potrivit spuselor sale, Mirel Rădoi are capacitatea să se descurce.

„A primit o ofertă foarte bună de la Gaziantep. Campionatul Turciei este unul puternic, nu este ușor. Mirel este, totuși, un tip inteligent și un antrenor foarte bun.

A ajuns și spre sfârșitul campionatului, când Gaziantep nu mai avea emoții că ar putea retrograda și nu mai avea obiective. De-asta poate și relaxarea jucătorilor și rezultatele avute.

Sunt convins că va face o treabă bună acolo în sezonul viitor”, a adăugat Bogdan Stancu, conform sursei citate anterior.