Acasa » Fotbal Intern » Superliga » Daniel Pancu a început curățenia la Rapid și a luat, fără ezitare, decizia în cazurile Aioani și Alex Dobre: „Doar atunci pleacă!”

Daniel Pancu a început curățenia la Rapid și a luat, fără ezitare, decizia în cazurile Aioani și Alex Dobre: „Doar atunci pleacă!”

Florentin Dincă
Daniel Pancu a început curățenia la Rapid și a luat, fără ezitare, decizia în cazurile Aioani și Alex Dobre: „Doar atunci pleacă!”
Daniel Pancu, reactie despre Dobre si Aioani. Foto: Mediafax Foto

Nici nu a plecat Costel Gâlcă și s-a oficializat numirea sa pe banca tehnică a Rapidului, că Daniel Pancu deja face deja își face strategia de mercato pentru sezonul următor.

Viitorul antrenor al giuleștenilor a vorbit despre situația lui Marian Aioani și Alex Dobre, despre care spune că nu vor pleca de la echipă decât în cazul unor oferte tentante de afară, în condițiile în care sunt doi jucători de lot național.

Reacția lui Daniel Pancu în cazurile Marian Aioani și Alex Dobre: „Atunci pleacă!”

Chiar dacă în acte încă este antrenorul lui CFR Cluj, Daniel Pancu își creionează deja strategia de transferuri pentru campionatul viitor. Deocamdată doar la capitolul plecări!

Viitorul tehnician al vișiniilor a fost întrebat dacă se bazează pe serviciile lui Marian Aioani și Alex Dobre, doi jucători intrați în colimatorul fanilor giuleșteni.

„Pancone” le ia apărarea celor doi și transmite că, în mod normal, aceștia nu vor părăsi echipa decât în cazul unor propuneri extrem de avantajoase de peste hotare.

Asta mai ales că sunt doi fotbaliști foarte importanți, titulari și aflați în lotul naționalei României pentru dubla amicală cu Georgia și Țara Galilor.

„(n.r. – În jurul cărui jucător vrei să construiești noul Rapid?) Nu am idee acum de lider. Ai nevoie de mai mulți jucători. Ideea mea de bază la echipele mele reprezintă starea de spirit, unitatea și, mai mult decât orice, să dai totul pentru echipă.

(n.r. – Aioani și Dobre vor rămâne sau vor pleca de la Rapid?) Nu am discutat cu nimeni de subiectul ăsta. Sunt doi jucători de echipă națională în momentul ăsta. În mod normal nu ar trebui să renunț la niciun jucător de națională decât dacă vine o ofertă foarte bună pentru ei”, a declarat Daniel Pancu, pentru Fanatik.

Sursa Foto: SPORT PICTURES

Nu are încotro și trebuie să-și plătească singur clauza de reziliere

Tehnicianul așteaptă să-și încheie socotelile cu CFR Cluj și să semneze cu marea sa dragoste Rapid. Numai că, deși el spera ca „divorțul” să fie o simplă formalitate, se pare că oficialii din Gruia îi pun bețe-n roate.

Nu îl lasă să plece prea ușor și îl obligă să achite clauza de reziliere în valoare de 50.000 de euro. Bani pe care trebuie să îi plătească chiar Pancu, deoarece Dan Șucu nu vrea să achite această sumă.

„Sper să mă înțeleg zilele astea cu CFR (n.r. în privința rezilierii). N-ar trebui să fie niciun fel de problemă, ar trebui să fie o formalitate în mod normal. Nu am mai discutat cu ei (n.r. cu cei de la CFR).

Nu a plecat de la mine și mă opresc aici. Funcționez doar pe bază de respect. Mă respecți, ai tot respectul meu. Nu mă respecți, la revedere. E un subiect despre care nu am ce discuta.”, a spus Daniel Pancu.