Un fost jucător al rivalelor Dinamo și FCSB ia în serios varianta unei reveniri în fotbalul românesc, după mai multe experiențe bifate în străinătate.
Aripa dreaptă a ajuns la vârsta de 30 de ani și și-a trecut în CV nume importante, precum Club Brugge sau AZ Alkmaar. De departe, însă, cea mai bună perioadă a sa a fost cea petrecută la Dinamo. A strâns peste 140 de jocuri în tricoul alb-roșu, marcând 30 de goluri. Totodată, extrema a furnizat 21 de pase decisive în echipamentul „câinilor”.
Jucătorul despre care vorbim? Dorin Rotariu este acesta. Extrema a semnat un acord cu Eyupspor până la capătul actualului sezon, nemaiavând un angajament în clipa de față.
În urmă cu un an, Dorin Rotariu excludea pista întoarcerii în România. Totuși, lucrurile s-au modificat între timp, iar jucătorul de atac ar dori să revină la Poli Timișoara, formația unde a crescut și care l-a vândut la Dinamo în 2013, în schimbul sumei de 1.100.000 de euro.
Amintim că timișorenii tocmai au promovat în Liga 2, sperând ca într-un timp scurt să ajungă în Superliga. Poli va evolua în cel de-al doilea eșalon al fotbalului românesc în sezonul 2026-2027, după o pauză de trei ani.
„Orașul așteaptă de mulți ani ca Poli să joace în prima ligă. Au reușit să promoveze, au meritat asta din plin. Tot orașul este fericit, mă bucur și eu foarte mult, am crescut acolo, nu mergeam la ore ca să mă duc la meciuri pe stadion.
(n.r. – Despre revenirea la Timișoara) Este o variantă pentru mine, am crescut cu Poli și este o echipă pe care o iubesc foarte mult”, a declarat Dorin Rotariu, potrivit digisport.ro.
Totuși, fotbalistul privește cu ochi buni și continuarea experienței în Turcia. Principalul său obiectiv este legat de acest aspect, însă Rotariu nu exclude alte scenarii.
„Eu sunt liber de contract în momentul de față, am avut un angajament până la capătul sezonului. Momentan, aștept, există posibilitatea să continui la Eyupspor. Este prea devreme să zic ceva.
Îmi doresc să continui în prima ligă din Turcia, îmi place campionatul, dar nu prea am apucat să joc din cauza accidentării din acest an. Cunosc clubul Eyupspor și mi-ar plăcea să continui.
Vedem ce va fi, campionatul s-a terminat acum două zile și este prematur să vorbim. Sunt liber de contract și nu știu ce se va întâmpla pe viitor”, a mai adăugat Dorin Rotariu, conform sursei citate.
În urmă cu doar câteva luni, extrema a vorbit și despre plecarea de la FCSB. Dorin Rotariu a rezistat doar șapte meciuri acolo, în perioada octombrie 2023 – februarie 2024.
El s-a simțit nerespectat pe durata acelei aventuri, ulterior criticându-i pe Gigi Becali (67 de ani) și Mihai Stoica (61 de ani).
„Toată lumea știe cum e FCSB și cum merg lucrurile acolo, am avut discuții cu Becali și Meme, le-am explicat lucruri înainte și după ce am semnat, nu s-au respectat și am decis că, dacă nu mai sunt respectat, mai bine ne despărțim și îmi văd de drum.
Sunt situații care doar la FCSB se întâmplă. Te întâlnești cu momente când nu poți să-și explici de ce sau cum, dar cel mai important e să treci peste”, a mărturisit Dorin Rotariu, potrivit Orange Sport.
Fotbalistul cu profil ofensiv are 10 prezențe la naționala mare a României, iar cota sa de piață este de 250.000 de euro pe site-ul transfermarkt.com.