Meciul Chindia – Farul are loc în prima manșă a barajului de promovare/menținere în Superliga, sezonul 2025-2026, iar partida este Live Text Online pe www.prosport.ro.
De asemenea, duelul de pe stadionul „Eugen Popescu” din Târgoviște poate fi văzut și la televizor pe posturile Digi Sport 1 și Prima Sport 1.
Chinida Târgoviște și Farul Constanța deschid balul barajelor din Superliga României, cu o confruntare ce este programată să ia startul sâmbătă, 23 mai 2026, de la ora 17:30.
Concret, cele două formații se vor duela în prima manșă a barajului de promovare/menținere în Superliga, miza fiind, evindent, locul pe prima scenă a fotbalului românesc.
Chindia Târgoviște a terminat play-off-ul din Liga 2 pe ultimul loc, 6, cu 43 de puncte. Însă, mulțumită situațiilor în care s-au văzut două echipe de deasupra ei a ajuns la barajul de promovare.
Precis, FC Bihor, ocupanta locului 4 din play-off-ul Ligii 2, nu a izbutit să obțină licența pentru Superliga, în timp ce Steaua București, care a încheiat stagiunea pe 5, nu are dreptul legal de a promova, din cauza faptului că este parte a unui club de drept public.
Așadar, din postura de codașă a play-off-ului, Chindia a primit o șansă nesperată și în urma unei duble de foc cu Farul Constanța ar putea face saltul pe prima scenă a fotbalului românesc.
De partea cealaltă, Farul Constanța a încheiat play-out-ul din Superliga pe prima poziție din zona roșie, cu 25 de puncte.
„Marinarii” pornesc cu prima șansă la baraj, pe hârtie, însă partea mai puțin plăcută pentru ei este că traversează o formă dezastruoasă.
Farul Constanța nu a mai câștigat un meci din data de 15 martie 2026, atunci când reușea să o învingă acasă pe Petrolul Ploiești, 2-0. La acel moment, echipa încă era antrenată de Ianis Zicu.
După succesul cu Petrolul, pentru Farul au urmat 3 egaluri și 6 înfrângeri, rezultate ce au dus-o în postura ingrată de a juca barajul de menținere în Superliga.
Chindia și Farul s-au întâlnit ultima oară în 2022, an în care s-au duelat de trei ori. O dată s-au impus târgoviștenii, iar două partide s-au încheiat la egalitate. De altfel, Farul nu a mai învins-o pe Chindia din 2019, pe vremea când ambele formații erau angrenate în Liga 2.
Chindia Târgoviște: Isvoranu – Martac, Celea, Bilali, Brumă – Doukoure – B. Petre, Doumtsios, Honciu, Popadiuc – D. Florea
Rezerve: M. Contra, I. Roșu, R. Mihai, Sg. Jurj, M. Constantinescu, Pandele, Munoz, R. Necșulescu, Tamași
Antrenor: Nicolae Croitoru.
Farul Constanța: R. Munteanu – Maftei, Sîrbu, Larie, Furtado – Vână, Dican, Radaslavescu – Tănasă, Alibec, Ișfan
Rezerve: Buzbuchi, Gustavo, Țâru, Banu, Ramalho, I. Cojocaru, Grigoryan, Doicaru, Markovic, G. Iancu, Vojtus
Antrenor: Flavius Stoican
Stadion: „Eugen Popescu” Târgoviște
Arbitru: Marcel Bîrsan (Bucureşti). Asistenți: Radu Ghinguleac (Bucureşti), Ionuț Neacșu (Bucureşti)
Arbitru VAR: Florin Andrei (Târgu Mureş). Asistent VAR: Andrei Chivulete (Bucureşti)
La conferința de presă premergătoare jocului de sâmbătă, Nicolae Croitoru a vorbit despre calitatea echipei pe care o va întâlni:
„Nu cu mult timp în urmă ar fi fost greu de crezut că putem întâlni Farul într-un astfel de baraj. Vorbim de o echipă care a fost campioana României într-un trecut destul de apropiat.
La momentul actual, au un lot format din jucători cu mare experiență, chiar și în competiții internaționale, jucători cu trofee câștigate, dar și jucători tineri, mulți cu prezențe la loturile naționale.
Indiferent de ordinea în care se vor juca meciurile, este foarte important ca noi să rămânem concentrați, să fim inteligenți și să rămânem încrezători în șansele noastre. Sigur, eu, personal, mi-aș fi dorit ca al doilea joc să se desfășoare pe terenul nostru.
Important este însă cum va aborda fiecare moment al barajului, pe parcursul celor două jocuri”, a declarat antrenorul Chindiei Târgoviște, potrivit Liga2.ro.
Din tabăra adversă, Flavius Stoican a transmis următoarele:
„Trebuie să fim focusați și să fim conștienți de importanța partidei. Chindia Târgoviște este o echipă foarte bună, care are în componență jucători care au trecut în Superligă. În ceea ce privește evoluția noastră, sper să avem șansă, iar acum sper să spargem și noi gheața.
Am o liniște pentru că revin jucători importanți. Ionuț Vînă, care a lipsit și s-a resimțit în ultimele meciuri, va reveni. Victor Dican revine și el, dar încă nu știam dacă va putea și George Ganea. Faptul că acești doi jucători revin mă liniștește foarte mult.
Sper să obținem o un rezultat bun încă din primul meci. Este și un avantaj că jucăm returul acasă, dar e foarte important ce facem și în deplasare. Vreau să abordăm la victorie meciul de la Târgoviște. Vreau să marcăm din ocaziile create și să nu ne mai facem viața grea
Farul este favorită pe hârtie. Însă, pe teren, fotbalul ne-a pedepsit în ultimele meciuri. Am avut unele momente de superficialitate, dar în aceste două meciuri trebuie să schimbăm în acest lucru. Totuși, suntem o echipă care vin din Liga 1. Amărăciune există în rândul tuturor, dar cel mai important la final, când tragi linie, să rămânem în Superligă”, a punctat tehnicianul Farului.