Acasa » Fotbal Intern » Superliga » Nelu Varga a luat decizia: Edi Iordănescu, noul antrenor de la CFR Cluj! „Noi asta vrem”

Nelu Varga a luat decizia: Edi Iordănescu, noul antrenor de la CFR Cluj! „Noi asta vrem”

Nelu Varga a luat decizia: Edi Iordănescu, noul antrenor de la CFR Cluj! „Noi asta vrem”
Edi Iordănescu este dorit de Nelu Varga pe postul de antrenor de la CFR Cluj. Sursă foto: colaj ProSport

Vineri seară, 22 mai, la scurt timp după fluierul final din partida CFR Cluj – FC Argeș 1-1, ultima disputată de ardeleni în sezonul 2025-2026, Nelu Varga a reacționat public și a anunțat o decizie importantă.

Acționarul majoritar al clubului de fotbal din Gruia a ales antrenorul pe care îl vrea în locul lui Daniel Pancu (48 de ani), iar acesta este Edi Iordănescu (47).

Edi Iordănescu, alesul lui Nelu Varga pentru funcția de antrenor de la CFR Cluj

După remiza cu FC Argeș din ultima etapă a play-off-ului, 1-1 în Gruia, Daniel Pancu și-a anunțat plecarea de la CFR Cluj, afirmând încă o dată că este profund nemulțumit de condițiile din cadrul clubului.

Pancu a spus că mediul de la CFR nu este propice pentru a face performanță și că în ultima perioadă i-a fost foarte greu să îi motiveze pe jucători din această cauză.

Reacția lui „Pancone” a fost auzită și de acționarul majoritar al ardelenilor, Nelu Varga, care nu s-a putut abține și a reacționat dur: „Om fără caracter”, a spus afaceristul, printre altele.

Mai apoi, Nelu Varga și-a mutat atenția spre viitor și a vorbit fără să se ascundă despre omul care este favorit să preia banca tehnică de la CFR.

Încă din prima jumătate a lunii mai, lui Nelu Varga i-a fost recomandat Edi Iordănescu, fost selecționer care e liber de contract din octombrie 2025, după despărțirea de polonezii de la Legia Varșovia.

Ulterior, în exclusivitate pentru ProSport, Nelu Varga a dezvăluit că a vorbit cu Edi Iordănescu și a prezentat un detaliu esențial. Tehnicianul i-a cerut 10 zile pentru a lua o decizie, deoarece ar mai avea „o ofertă tentantă din străinătate”.

Vineri, 22 mai, termenul limită s-a împlinit, iar Nelu Varga a sugerat, fără să ofere prea multe detalii, că varianta Edi Iordănescu este în cărți. Fostul selecționer, care a mai antrenat-o pe CFR Cluj, e principalul favorit să preia postul lăsat vacant de Daniel Pancu:

„Noi vrem să ne ducem în Europa, să câștigăm campionatul și, desigur, să vină Edi Iordănescu! Edi e un antrenor care a demonstrat, a luat titlul. E un antrenor cu mult moral, cu multă calitate, multă înțelepciune și mult bun-simț.

Nu are rost să mai vorbim despre pregătirea lui Edi, comparativ cu alți antrenori. Să-i dea Dumnezeu sănătate lui Pancu, îi mulțumim și la revedere”, a declarat Nelu Varga, potrivit Fanatik.

Statisticile lui Edi Iordănescu de la CFR Cluj

Edi Iordănescu a pregătit-o pe CFR Cluj în două mandate. Prima oară a ajuns pe banca ardelenilor în vara lui 2018, însă atunci a rezistat în funcție doar 3 meciuri. Cu toate acestea, unul dintre ele s-a soldat cu un trofeu, și anume Supercupa României.

Mai apoi, Iordănescu Jr. a revenit în Gruia în decembrie 2020, după o plecare în plin sezon a lui Dan Petrescu. Și-a păstrat scaunul până în iunie 2021, iar în acest interval a înregistrat 21 de victorii, 5 egaluri și doar 5 înfrângeri.

În plus, le-a îmbogățit vitrina ardelenilor cu alte două trofee, un titlu și o Supercupă a României.