ProSport a reușit imposibilul: o întâlnire între Nicolae Mitea și Ionuț Chirilă, cel care l-a descoperit pe fostul fotbalist trecut pe la Dinamo și Ajax. Totul s-a petrecut prin intermediul tehnologiei.
Nicolae Mitea (41 de ani) a oferit un interviu pentru ProSport, iar, în mijlocul discuției, reporterul i-a pregătit o surpriză fostului fotbalist: l-a apelat prin videoconferință pe Ionuț Chirilă.
În primă fază, Ionuț Chirilă n-a răspuns apelului, însă după doar câteva minute acesta ne-a contactat telefonic, moment trăit cu entuziasm de Nicolae Mitea.
Reporter: Puțină lume știe că tu ai fost la Rapid, la copii și juniori. Ai plecat surprinzător de acolo. Nimeni n-a vrut să te păstreze? Ce s-a întâmplat?
Nicolae Mitea: Da, la tineret. Nu știu ce neînțelegeri au între ei. Eu eram copil, nu mă băgam. Eu făceam doar ce spunea Ionuț (n.r. Chirilă). Plecam cu el de la antrenament, mă ducea acasă cu mașina, mă lua de la antrenament, mergeam mâncam după antrenament. Pentru mine a fost ca un tată. E greu în ziua de azi să găsești un om care să te iubească atât de mult și să te aprecieze.
Reporter: Tu în ce relații ai rămas cu Ionuț Chirilă?
Nicolae Mitea: Bune. N-am mai vorbit cu el de ceva vreme, dar am rămas în relații bune. Ultima oară am fost la Chiajna…
Reporter: Vrei să-l sunăm acum pe cameră să vedem dacă răspunde?
Nicolae Mitea: Mă iei prin surprindere.
Reporter: E o surpriză plăcută cred?
Nicolae Mitea: Da.
Reporter: Dar să și răspundă, că probabil e la Monaco sau pe unde e…
Nicolae Mitea: E la Monaco? Sau la Nissa. Că el era cu Monaco și cu Nissa.
Ionuț Chirilă n-a răspuns din prima apelului prin videoconferință, însă după câteva minute acesta a revenit cu un apel telefonic primit cu entuziasm de Nicolae Mitea.
Reporter: Bună ziua, domnule Chirilă. Alin Grigore de la ProSport vă deranjează. Știți de ce v-am sunat?
Ionuț Chirilă: Nu. De ce?
Reporter: Pentru că sunt la un interviu cu singurul fotbalist adevărat pe care l-ați avut vreodată și voiam să văd cum reacționați dacă-l vedeți.
Ionuț Chirilă: Păi da, dar… acum… Despre cine este vorba?
Reporter: Singurul fotbalist pe care l-ați avut. Fotbalist adevărat.
Ionuț Chirilă: Am avut mai mulți.
Reporter: Nu! Adevărat unul singur ați avut și l-ați comparat chiar cu Messi.
Ionuț Chirilă: Cu cine (n.r. sunteți), cu Mitea?
Reporter: Ați văzut, da! Sunt la un interviu cu Nicolae Mitea și voiam să-i fac o surpriză să vă bag pe dumneavoastră prin cameră, pentru că știu că nu v-ați mai văzut de mulți ani.
Ionuț Chirilă: Da, dar putem în 10-15 minute, că sunt într-o discuție acum?
Reporter: Din păcate, el o să intre la antrenament acum, dar bine că ne-ați răspuns.
Ionuț Chirilă: Da, Alin, bine. Îmi cer scuze acum.
Reporter: Nu e nicio problemă. Mulțumim frumos!
Ionuț Chirilă: Salută-l pe Nicușor.
Nicolae Mitea în acest timp zâmbea și făcea cu mâna la cameră în semn de salut.
Reporter: Da, iată, era la o discuție domnul Chirilă.
Nicolae Mitea: Dar uite, vezi că a sunat și…
Reporter: Da, domnul Ionuț Chirilă mereu sună.
Nicolae Mitea: Caracter!
Nicolae Mitea a vorbit în interviul pentru ProSport și despre situația lui Octavian Popescu de la FCSB și i-a oferit acestuia un sfat.