Costel Pană, fostul antrenor al echipei din Târgoviște sezonul trecut, vede Chindia favorită în dubla de baraj cu Farul Constanța, mizând pe avantajul psihologic al unei echipe fără presiune.
Fostul jucător dinamovist a salvat-o pe Chindia Târgoviște sezonul trecut de la retrogradarea în eșalonul al treilea după o dublă tensionată cu CSC Dumbrăvița (1-0 și 3-2).
Conform tragerii la sorți de marți, de la FRF, turul se va juca sâmbătă, 23 mai, de la ora 17:30, la Târgoviște, iar returul are loc duminică, 31 mai, de la ora 20:30, la Ovidiu.
„Aștept cu nerăbdare primul meci, în special. E adevărat că anul trecut am început în februarie o muncă destul de grea, dar am avut o satisfacție enormă că am reușit, în condiții grele, împreună cu conducerea, cu jucătorii, să salvăm echipa de la retrogradare.
Ceea ce s-a întâmplat ulterior n-a mai ținut personal de mine. A trecut un an de zile, m-am judecat la federație cu actuala conducere, am primit tot ce ne-am înțeles în acordul de reziliere. Acum despre posibilitatea ca echipa Chindia Târgoviște să promoveze, din punctul meu de vedere, cred că au prima șansă.
Dacă nu reușeam să-i salvez sezonul trecut, nu aveau cum să ajung acum la baraj.
Au prima șansă pentru că nu au nimic de pierdut. În schimb, Farul, dacă face un pas greșit, pierde un an de muncă, în condițiile în care Chindia a avut un play-off destul de greu, cu doar 4 puncte obținute
Din lotul meu de anul trecut mai sunt Contra, Florea, Hanciu, Martac, Petre, Roșu, Florea și Petre. Acum eu cred că va fi foarte important primul joc. Dacă Cindia reușește să nu piardă, în meciul 2 șansele cresc în favoarea echipei târgoviștene.
Între ultimele patru clasate în Liga a 1-a nu e mare diferență cu primele clasate în Liga a 2-a. S-au văzut rezultatele din ultimii ani. Și ăsta este un motiv pe care eu cred că echipa Chindia are o șansă în plus.
De ce? Pentru că nu are nimic de pierdut”, a comentat fostul internațional dubla Chindia – Farul Constanța.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F05%2Fcostel-pana-new-look-1400x1050.jpg)
În același timp, tehnicianul critică dur criteriile de licențiere din fotbalul românesc și lipsa de transparență a deciziilor federației.
„Unele echipe sunt acceptate, care nu au drept de promovare, de exemplu. Altele care au cât de cât tot ce trebuie, nu obțin licența. N-au echipe de under-15 feminin, nu-și achită datoriile.
Nu înțeleg cum, de exemplu, Petrolul Ploiești are o datorie de 9 milioane de euro și îi se acceptă licența. Nu știm pe ce criterii, lucrurile astea ar trebui să fie mult mai transparente.
Să știm și noi, să vedem. Pentru că, până la urma urmei, Federația și Liga fac un regulament. Mă, că e bun, că e rău, normal toate echipele trebuie să-l respecte.
Dacă nu poți să respecți sau nu ești de acord cu anumite articole din regulament, înaintea campionatului poți să faci hârtie scrisă către Federație să spui că nu ești de acord.
Așa mi se pare normal. Dar văd că niciuna din echipele lezate nu face niciun efort și niciun demers să protesteze public pentru că munca unor jucători, adică un an de zile, cum e, de exemplu, CSA Steaua, sunt acceptați în play-off.
Pentru ce sunt acceptați în play-off? Dacă ei nu au drept de promovare. Dar munca lui Oprița de atâția ani și a jucătorilor… E degeaba
Ei, până la urmă, ei câștigă niște bani, frumos, am înțeles, dar, din punct de vedere al performanței, ei rămân tot timpul la Liga a 2-a, ceea ce nu mi se pare normal”, a încheiat Costel Pană.