Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a reacționat după atacul lansat de către președintele lui Csikszereda, Zoltan Szondy (58 de ani).
Oficialul grupării din Miercurea Ciuc a acordat un interviu, criticând în termeni duri Liga Profesionistă de Fotbal. Szondy a susținut că LPF nu este deloc transparentă în privința drepturilor TV pentru meciurile din Superliga.
LPF nu a stat pe gânduri după atacul lui Zoltan Szondy
Pe durata discuției purtate cu jurnaliștii unei publicații din județul Harghita, președintele formației din Miercurea Ciuc a precizat – printre alte lucruri – că echipa a fost ținta mai multor atacuri în ultima vreme:
„Din partea mediului românesc am primit multă batjocură, dispreț și atacuri constante. În ultimii ani, odată cu ascensiunea FK Csikszereda, au apărut multe tensiuni.
Nu e un secret: am primit 800.000 de euro net (n.r. – drepturi TV) în acest sezon. Apropo, toată subvenția pentru televiziune e opacă în toată România, e mafiotă.
E atât de oribilă încât, de exemplu, ca unul dintre liderii celor 16 cluburi, ne lăsau să ne uităm la contractul dintre Ligă și companiile de televiziune doar 10 minute dacă nu aduceam telefon sau cameră foto cu noi și acceptam secretul. Este ca și cum vizionezi un film cu mafia”.
În acest context, reprezentanții LFP au reacționat. Prin vocea secretarului general al Ligii Profesioniste de Fotbal, Justin Ștefan, aceștia au demontat acuzațiile lui Zoltan Szondy.
„Declarația potrivit căreia accesul la contract este limitat la 10 minute este în întregime falsă”
„Am luat act cu surprindere de declarațiile domnului Szondy Zoltan, președinte al clubului FC Csikszereda, din cadrul interviului acordat unui ziar de limbă maghiară din România (Szekelyhon).
Iar surprinderea mea e cauzată nu doar de informațiile false aruncate în spațiul public și de insulte, ci și de încercarea domniei sale de a politiza într-o manieră populistă prezența clubului în Superliga.
De aceea, din dorința de a informa corect cititorii publicației respective, dar și suporterii echipei și, în general, orice urmăritor al fenomenului fotbalistic de la noi, aduc următoarele clarificări:
- Contractul de drepturi de televizare este accesibil oricărui club, iar afirmația că nu poate fi consultat este falsă. De altfel, cluburi precum Dinamo, FCSB, Craiova, dar și altele, au solicitat acces la dosar conform procedurii, iar LPF le-a pus documentele la dispoziție.
- Consultarea dosarului fără aparate de înregistrat la îndemână este o prevedere normală privind confidențialitatea unei înțelegeri dintre doi actori privați și a fost solicitată inclusiv de compania care a achiziționat drepturile. Beneficiarii drepturilor nu sunt privați de nicio informație.
- Declarația potrivit căreia accesul la contract este limitat la 10 minute este, de asemenea, în întregime falsă. Nu există nicio limită de timp.
„LPF nu tolerează transformarea spectacolului fotbalistic într-un instrument politic de promovare pe agenda publică a unor presiuni sau conflicte de natură etnică inexistente”
- Afirmația că au primit doar 800.000 euro nu este nici ea conformă cu realitatea. Suma distribuită clubului a fost de 5,19 milioane lei, potrivit grilei. Subliniez faptul că această grilă a fost votată de cluburi și nu este o obligație impusă prin contractul de drepturi de televizare.
- În ce privește acuzația că FC Csikszereda «a primit doar batjocură, dispreț și atacuri permanente» din partea mediului românesc, respectiv LPF, mass-media și suporteri care au încercat «să ne facă să cădem», o consider o simplă fabulație populistă utilizată, sper!, din considerente strategice de comunicare pentru atragerea simpatiei propriilor suporteri.
- De asemenea, îi transmit pe această cale că LPF nu tolerează transformarea spectacolului fotbalistic într-un instrument politic de promovare pe agenda publică a unor presiuni sau conflicte de natură etnică inexistente. Problematica steagurilor Ținutului Secuiesc afișate în tribune este reglementată de legi aflate în vigoare și, contrar declarațiilor domniei sale că ar fi câștigat deja prin instanțe dreptul de a utiliza steagurile respective, doresc să informez cititorii că și această afirmație este neconformă cu realitatea. Nu există nicio decizie finală la TAS. Iar legea nu este nici un moft al vreunor decidenți din forurile de conducere și nici o acțiune concertată împotriva clubului pe motive etnice.
- Referitor la caracterizarea sistemului de drepturi de televizare din România ca fiind unul cu «caracter mafiot», îi atrag atenția domnului Szondy Zoltan că în România, care este un stat de drept, cuvintele poartă cu ele o responsabilitate juridică, nu doar una simbolică.
LPF rămâne un partener al tuturor cluburilor din Superliga și asigurăm oficialii, jucătorii, echipele administrative și suporterii tuturor echipelor că rămânem dedicați obiectivului de a îmbunătăți ecosistemul în care activăm cu toții”, se arată în declarația tăioasă de presă dată de către Justin Ștefan.