UEFA a luat o decizie radicală care îi dă toate planurile peste cap lui Gică Hagi și România poate ajunge în „Grupa Morții” în preliminariile pentru Campionatul Mondial.
Azi, 20 mai 2026, a avut loc o întrunire a Comitetului Executiv UEFA chiar la Istanbul, oraș în care se desfășoară finala Europa League dintre Aston Villa și Freiburg.
Președintele FRF, Răzvan Burleanu, a lua parte la ședința în cadrul căreia s-a decis o nouă structură inedită pentru preliminariile Europene și Mondiale. Decizia celor de la UEFA poate afecta foarte mult naționala lui Gică Hagi, ale cărei șanse de calificarea la un turneu final scad dramatic.
O nouă reformă a sistemului competițional din preliminariile Campionatului European și Nations League a fost adoptată de Comitetul Executiv al UEFA din care face parte și Răzvan Burleanu.
Efectele asupra naționalei României par să fie negative. Dacă nici în actualul sistem, naționala a reușit cu greu să ajungă la un Campionat European în ultimii 10 ani, e greu de crezut că nu va da doar peste echipe mult mai bine cotate în noul sistem competițional.
Conform noii reforme, care va intra în vigoare după Campionatul European din 2028, se renunță la grupele clasice, cu meciuri tur-retur. Liga Națiunilor va trece la un format cu trei ligi a câte 18 echipe. Fiecare ligă va avea trei grupe de câte șase echipe. Echipele vor avea cinci adversari diferiți din urne diferite și meciuri tur-retur cu adversara din aceeași urnă valorică.
Echipele care se califică mai departe în sferturi de finale, final-four și baraj pentru promovare/retrogradare nu vor fi schimbate.
În ceea ce privește preliminariile pentru Campionatul European, formatul va fi similar cu cel din Cupa României.
Performanțele din Nations League vor decide ordinea pentru conturarea celor două Ligi.
Cum se califică echipele direct la EURO 2032
„Noul format al Preliminariilor Europene pentru turneele finale (EURO și Cupa Mondială) propune un sistem inovator, similar cu cel implementat deja în faza grupelor Cupei României Betano și în competițiile de club europene, în care echipele nu mai joacă meciuri împotriva tuturor formațiilor din grupă, ci dispută un număr redus de partide împotriva unor adversari stabiliți pe baza urnelor valorice.
În Liga 1 vor exista trei grupe de câte 12 echipe, trase la sorți din trei urne de câte 12 echipe. Fiecare echipă va juca șase meciuri (pe teren propriu sau în deplasare) împotriva a șase adversari diferiți, câte doi din fiecare urnă, similar formatului actual al competițiilor UEFA la nivel de club. Liga 2 se va desfășura exact ca Liga C din UNL, cu trei grupe de 6 echipe (sau una de 7).
Deși sunt calificate direct la turneul final, echipele gazdă vor participa în Preliminariile Europene, având un obiectiv legat de poziția lor în următoarea ediție a Ligii Națiunilor UEFA. Echipele cel mai bine clasate din fiecare grupă a Ligii 1 se vor califica direct, în timp ce locurile rămase vor fi alocate printr-un sistem de play-off (baraj), care va garanta șanse echitabile de calificare și echipelor din Liga 2.”, se arată pe site-ul FRF.
În momentul de față, România ar urma să fie plasată în urna a treia valorică din Liga 1 a preliminariilor. Asta ar însemna că ar avea cel puțin doi adversari de top din prima urnă valorică și, cu puțin noroc, 2 adversari mai slab cotați din urna a doua. Din propria urnă se vor alege încă doi adversari.
Simulare „Grupa Morții” România în preliminariile pentru Campionatul European
Urna 1: Spania, Franța
Urna 2: Turcia, Polonia
Urna 3: Suedia, Norvegia
Toate cele 12 echipe din grupa României vor forma un singur clasament. La finalul celor 6 meciuri, se vor califica direct la EURO 2032 naționalele clasate pe primele 4 locuri.
Dintr-o grupă ca cea prezentată mai sus, va fi o misiune imposibilă ca „tricolorii” să obțină 10-12 puncte, o medie de puncte necesară pentru a prinde locurile 1-4 în grupa valorică. Echipele rămase pe dinafară vor merge în play-off pentru a-și juca ultima șansă pentru biletele la EURO 2032.
Noul selecționer și-a început mandatul. Chiar și înainte de implementarea noului sistem, România a nimerit într-o grupă de coșmar în Nations League.
Grație câștigării, la pas, a grupei C din Nations League, sub comanda regretatului Mircea Lucescu, „tricolorii” au ajuns în grupa B. Este o promovare care îi va da mari bătăi de cap lui Gică Hagi deoarece va avea adversari foarte dificili: Polonia, Bosnia & Herțegovina și Suedia.
Prima etapă va avea loc între 24 și 26 septembrie. România va debuta în deplasare la coșmarul Mondialului din 1994 (SUA), Suedia. „Tricolorii” au o revanșă de luat după mai bine de 32 de ani.
Program meciuri România