Fostul fotbalist brazilian Cicinho a vorbit deschis despre dependența de alcool cu care s-a confruntat ani la rând.
Ajuns la 45 de ani, fostul jucător de la Real Madrid și AS Roma spune că a început să bea de la 13 ani și nu s-a oprit timp de aproape două decenii.
Într-un interviu pentru Gazzetta dello Sport, brazilianul a povestit că prima bere a băut-o la o petrecere cu prietenii. De acolo, consumul de alcool a devenit tot mai mare, mai ales după ce a început să câștige bani din fotbal.
„Cu cât creșteam și câștigam mai mult, cu atât beam mai mult. La Roma, am stabilit recordul meu într-o zi: 70 de beri, 15 caipirinha și două pachete de țigări”, a spus Cicinho.
Fostul fundaș a recunoscut că alcoolul devenise o formă prin care încerca să fugă de probleme. A povestit că și-a făcut 25 de tatuaje fiind beat, pentru că îi era frică de ace și nu voia să simtă durerea. Cicinho a ajuns la Real Madrid, unde a jucat un sezon, apoi a plecat la AS Roma. Spune că în capitala Italiei petrecerile din vila sa țineau până la 4 dimineața.
„Mă trezeam la 8 și mergeam la antrenament după petreceri”, a mai spus brazilianul.
El a explicat că reușea să își ascundă dependența. Înainte să plece de acasă, bea trei-patru cafele și mesteca gumă pentru a masca mirosul de alcool. În același timp, susține că pe teren continua să joace bine, motiv pentru care cei din jur nu au observat imediat problema.
Situația s-a agravat după accidentarea suferită în 2009, moment din care a început din nou să bea foarte mult. Atunci a realizat că se confruntă și cu depresia, deși inițial nu a vrut să accepte acest lucru.
Cicinho spune că soția sa, Mary, a avut un rol important în recuperarea lui. Ea l-a dus pentru prima dată la biserică, în perioada în care locuiau la Roma. Fostul fotbalist a mers și la terapie, iar astăzi spune că nu a mai băut alcool de 14 ani.
În prezent, Cicinho trăiește la Sao Paulo, lucrează ca analist TV și, de zece luni, este pastor evanghelic. Fostul jucător spune că acum ține slujbe și vorbește în biserică despre credință.
„Astăzi conduc slujbe, vorbesc despre povestea lui Iisus. Cred profund în Dumnezeu. Te ajută să te cureți de rău”, a mai spus Cicinho.