Neluțu Varga a dat verdictul despre viitorul lui Daniel Pancu la CFR.
Situația antrenorului grupării din Gruia este incertă chiar dacă a calificat echipa în cupele europene și i s-a prelungit, automat, contractul pentru încă doi ani.
A cerut condiții de top la echipă, fiind nemulțumit de ce a găsit atunci când a ajuns prima oară la Cluj. Patronul nu e prea optimist cu privire la șansele continuării colaborării cu cel pe care l-a jignit în urmă cu câteva zile.
CFR și Daniel Pancu sunt în tatonări de câteva săptămâni. S-a tot vorbit despre posibila revenire a tehnicianului la Rapid, dar nici după plecarea lui Costel Gâlcă nu s-a concretizat nimic.
Au apărut divergențe și cu patronul, Neluțu Varga fiind foarte supărat din cauza faptului că ar putea rămâne fără un antrenor care a reușit să facă performanță cu o echipă aflată în degringoladă la începutul sezonului. Patronul e convins că Daniel Pancu are șanse mari să părăsească echipa chiar dacă ar fi nevoit să plătească clauza de reziliere în valoare de 50.000 de euro.
„Eu am făcut ce a depins de mine. I-am dat acel mesaj în care i-am spus clar că îmi doresc să continue la CFR Cluj și să rămână, dar din ce simt eu, cred că Daniel Pancu va pleca. Dacă va pleca, o să găsim o altă soluție de antrenor. Eu aș vrea să rămână, dar decizia este la el”, a declarat Neluțu Varga, pentru Fanatik.
La fel ca patronul, președintele Iuliu Mureșan s-a arătat resemnat legat de viitorul colaborării cu Pancu. Antrenorul a transmis că până vineri va anunța clubul dacă va continua, sau nu, munca începută în 2025.
„În urma ultimelor discuții pe care le-am avut cu ‘Pancone’, cu care mă înțeleg foarte bine și pe care îl apreciez… Eu simt că pleacă, dar nu e sigur. Ieri vorbeam despre cantonament și despre anumiți jucători, deci… Eu vă asigur că până începem pregătirea vom găsi un antrenor. Pancu ne-a promis că până vineri ne va comunica decizia.”, a transmis Iuliu Mureșan, potrivit DigiSport.
Daniel Pancu (48 de ani) ar putea să semneze cu Rapid, echipă care își caută antrenor, după un nou sezon dezastruos. A mai fost la formația giuleșteană pe vremea când clubul se lupta pentru promovarea în ligile superioare.