Rapid, locul 5 în Superliga, se întărește pentru sezonul următor. Din lot va face parte și Omar El Sawy (22 de ani), care revine în Giulești după împrumutul la U Cluj.
Mijlocașul este pe placul lui Daniel Pancu (48 de ani), posibilul antrenor al lui Rapid și fost selecționer al naționalei de U 21, unde El Sawy are două selecții.
Echipa finanțată de Dan Șucu se întărește pentru sezonul următor, iar prima mutare este a lui Omar El Sawy, care revine la Rapid, după un sezon de împrumut la U Cluj.
Pentru El Sawy, meciul dintre U Cluj și Dinamo, de sâmbătă, 23 mai (ora 20:30), este ultimul pe care îl joacă în tricoul „studenților”.
Potrivit gsp, Rapid, cu care El Sawy mai are încă doi ani de contract, l-a rechemat pe mijlocaș în Giulești imediat după încheierea acestui sezon.
El Sawy a ajuns la Rapid în 2023, în schimbul a 400.000 de euro, de la Csikszereda, apoi a jucat, sub formă de împrumut, la Sepsi, în perioada septembrie 2024-iunie 2025.
Pentru U Cluj, El Sawy a evoluat în 26 de meciuri (17 ca titular), cu un gol și trei pase decisive.
Cota de piață a lui El Sawy este de 550.000 de euro, apogeul carierei.
Omar El Sawy are selecții la toate naționalele de juniori, precum și la cea de U 21, unde până anul trecut a fost selecționer Daniel Pancu.
Numele lui Daniel Pancu, în prezent la CFR Cluj, este vehiculat ca fiind cel al viitorului antrenor de la Rapid, iar dacă această mutare se realizează, ar putea fi în avantajul tânărului fotbalist.
Mai exact, El Sawy ar putea avea un restart la Rapid, unde în perioada în care a jucat în Giulești a avut 12 meciuri disputate, cu o pasă decisivă.
În plus, El Sawy, care a împlinit 22 de ani pe 16 martie, va putea fi eligibil pentru regula de U 21 impusă de FRF și în sezonul următor.
U Cluj încheie sezonul cu un meci disputat pe teren propriu, partidă care vine după două eșecuri consecutive în fața celor de la Universitatea Craiova, unde s-a jucat cu trofeele pe masă.
Cupa României a fost pierdută, la Sibiu, după un meci dramatic, decis după 120 de minute fără gol, la lovituri de departajare, 5-6. „Finala” pentru titlul de campioană a fost pierdută, categoric, cu 0-5.
Celelalte două meciuri ale ultimei etape sunt: CFR Cluj – FC Argeș (vineri, 22 mai, ora 20:30) și Rapid – Universitatea Craiova (luni, 25 mai, ora 20:30).