Acasa » Fotbal Intern » Superliga » Gigi Becali anunță revoluția la FCSB! Pregătește șase transferuri și i-a făcut praf pe jucătorii din lotul actual: „N-au valoare, li s-a șters fotbalul din cap!”

DECLARAȚII Gigi Becali anunță revoluția la FCSB! Pregătește șase transferuri și i-a făcut praf pe jucătorii din lotul actual: „N-au valoare, li s-a șters fotbalul din cap!”

Gigi Grigorescu
Gigi Becali anunță revoluția la FCSB! Pregătește șase transferuri și i-a făcut praf pe jucătorii din lotul actual: „N-au valoare, li s-a șters fotbalul din cap!”
Mediafax Foto

Campioana continuă sezonul dezastruos, fiind învinsă de FC Hermannstadt cu 0-2. Gigi Becali nu a mai rezistat și i-a făcut praf pe jucători.

FCSB a terminat play-out-ul pe locul 2, iar Gigi Becali a anunțat revoluția la campioana din sezonul trecut, urmând să dea afară 6 fotbaliști.

Imediat după eșecul de la Sibiu, Gigi Becali a spus că aduce 6 jucători, în locul celor cărora li s-a șters fotbalul din cap

Meciul de la Sibiu trebuia să fie pentru FCSB o ultimă repetiție înaintea barajului de Conference League, dar a rezultat un adevărat dezastru.

Patronul Gigi Becali și-a făcut ambiția și a folosit o formulă de start inedită, în care l-a titularizat inclusiv pe Ștefan Târnovanu, despre care spunea că nu va mai juca la FCSB în acest sezon.

Au mai fost titulari Pantea, Ngezana, Duarte, Kiki, Arad, Lixandru, D. Popa, Alhassan, Octavian Popescu și Thiam.

„O să plece 5-6 jucători, o să vină 5-6 jucători. Sunt mulți fără valoare. Am pus bază în ei, ne-au ajutat să luăm campionatul, nu dau nume, și acum nu te mai poți bază deloc pe ei.

Parcă li s-a șters fotbalul din cap. Mâine trebuie să mă întâlnesc cu Meme, să vedem câțiva jucători. Mi-i prezintă să aleg și eu. Din 3 să aleg unul, din doi unul… Numai străini.

Numai și numai cu bani. Am luat vreodată jucători liberi eu? (n.r. Duarte) Nu a fost chiar liber, a avut niște probleme acolo…

Jucători liberi nu iau. Arad a avut o problemă medicală și a rămas liber. Nu iau jucători liberi, decât dacă au probleme, e accidentat…”, a declarat Gigi Becali, la PrimaSport.

După ultimele 4 rezultate din etapa 9 a play-out-ului Superligii, FCSB a căzut pe locul 2 în clasament, dar noul lider, UTA, nu are licență europeană.

Ca urmare, tot echipa lui Gigi Becali va juca barajul pentru preliminariile de Conference League, acasă, cu FC Botoșani.

Partida are loc pe 24 mai, de la ora 20:30, pe Stadionul Steaua. Învingătoarea va juca, pe Stadionul „Arcul de Triumf”, meciul de baraj.

În această ediție a play-out-ului, FCSB a câștigat 4 meciuri și a obținut două remize în cele 9 partide. Cu Lucian Filip pe bancă a câștigat o singură dată, 3-1 acasă cu Petrolul.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]